Teleorman: 'Realitate adaptivă' - expoziţie de pictură a artistului bulgar Svetlozar Nedev
Expoziţia de pictură 'Realitate adaptivă' a artistului bulgar Svetlozar Nedev, vernisată vineri la Alexandria, este deschisă iubitorilor de artă timp de o lună.
Iniţiatorul acestui eveniment este artistul plastic teleormănean Tudor Şerbănescu, preşedinte al Asociaţiei Centro Pro Arte Contemporane, care a dorit să creeze prin această expoziţie o punte culturală peste Dunăre, între Alexandria şi Stara Zagora, oraşul în care s-a născut şi trăieşte Svetlozar Nedev. 'Realitate adaptivă' este o expoziţie itinerantă. Cele 19 lucrări expuse acum la Alexandria urmează să fie prezentate în Macedonia şi Serbia, a precizat pentru Agerpres Tudor Şerbănescu.
Vorbind despre autorul lucrărilor, Şerbănescu a mai spus că acesta a reuşit să-şi găsească un stil propriu prin folosirea culorilor, prin tehnică şi compoziţie. 'Foloseşte foarte puţine personaje şi atunci sunt numai sugerate, pentru a da o temă tablourilor', a adăugat el. Adept al formulei abstracţioniste, artistul bulgar a reuşit să imprime lucrărilor sale o notă de spontaneitate. Valoarea artistică este dată de anvergura autorului şi de modul în care utilizează mijloacele de expresie. Folosind policromia, autorul obţine zone de înaltă picturalitate care atrag atenţia şi creează adevărate momente de bucurie estetică.
Svetlozar Nedev este membru al Grupului Internaţional de Artă de la Londra şi membru al Asociaţiei Pictorilor Profesionişti din Rusia. Expoziţia de pictură 'Realitate adaptivă', găzduită de Sala Auditorium a Muzeului Judeţean Teleorman, va rămâne deschisă până pe data de 22 iulie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News