Data publicării:
Telegram și-a prezentat scuzele în urma controverselor privind distribuirea de materiale deepfake
Telegram, populara aplicație de mesagerie, a transmis scuze autorităților sud-coreene în urma controverselor legate de distribuirea materialelor pornografice de tip deepfake pe platforma sa, transmite BBC.
Scuzele vin în contextul unei adevărate epidemii de infracțiuni digitale în Coreea de Sud, unde fenomenul deepfake a declanșat un val de indignare publică.
În ultimele săptămâni, poliția sud-coreeană a lansat o investigație asupra Telegram, acuzând platforma de complicitate în răspândirea imaginilor modificate digital. În numeroase grupuri de chat de pe Telegram, administrate în special de adolescenți, au fost identificate materiale pornografice create prin prelucrarea fotografiilor unor tinere femei, fără consimțământul acestora.
Telegram anunță că a luat măsuri
Telegram a anunțat că a eliminat aceste videoclipuri, conform solicitărilor Comisiei pentru Standarde de Comunicații din Coreea de Sud (KCSC). Într-un comunicat oficial transmis KCSC, compania a descris situația ca fiind "nefericită" și și-a cerut scuze pentru eventualele neînțelegeri care ar fi putut apărea.
Telegram a confirmat, de asemenea, că a șters 25 de videoclipuri problematice și a propus crearea unei adrese de e-mail dedicate pentru o mai bună comunicare cu autoritățile sud-coreene pe viitor.
KCSC a apreciat abordarea Telegram, considerând-o una "foarte promițătoare" și a remarcat că platforma a recunoscut gravitatea situației. Utilizarea tehnologiei deepfake, care combină fețele unor persoane reale cu corpuri false prin intermediul inteligenței artificiale, a devenit o problemă majoră în Coreea de Sud.
Reacții legate de "criza deepfake" în Coreea de Sud
Criza recentă legată de deepfake a șocat opinia publică sud-coreeană după ce jurnaliștii au descoperit că poliția investighează rețele de pornografie deepfake în două universități de top din țară. În ultimele cinci zile, autoritățile au primit 118 sesizări privind astfel de videoclipuri, iar șapte suspecți, dintre care șase sunt adolescenți, au fost interogați.
Aceste grupuri de chat erau legate de diverse școli și universități din Coreea de Sud, iar multe dintre victimele materialelor deepfake erau chiar studenți și profesori cunoscuți de făptași.
Conform legislației sud-coreene, cei găsiți vinovați de crearea de materiale pornografice deepfake riscă până la cinci ani de închisoare și amenzi de până la 50 de milioane de woni (aproximativ 37.500 de dolari).
Descoperirile din Coreea de Sud au fost urmate de arestarea fondatorului Telegram, Pavel Durov, în Franța, sub acuzații legate de pornografie infantilă, trafic de droguri și fraudă pe platforma Telegram. Durov a fost ulterior pus sub acuzare, mai scrie BBC.
Președintele sud-coreean, Yoon Suk Yeol, a cerut săptămâna trecută autorităților să investigheze și să combată ferm aceste infracțiuni digitale pentru a le eradica.
Activiștii pentru drepturile femeilor au criticat dur autoritățile sud-coreene, acuzându-le că permit abuzul sexual pe Telegram. În 2019, un caz similar a șocat națiunea, când s-a descoperit că un grup infracțional a folosit aplicația pentru a șantaja zeci de femei și copii să producă conținut pornografic. Liderul acelui grup, Cho Ju-bin, a fost condamnat la 42 de ani de închisoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News