Data actualizării:
Data publicării:

Teatrul și dramaturgia românească, schimbate de CRIZA COVID. Oana Borș: S-a întors către valorile UMANE

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Cultura
WhatsApp
Foto: DC NEWS
Foto: DC NEWS

Oana Borș, selecționerul FEST-FDR, a vorbit în exclusivitate pentru DC NEWS, despre dramaturgia românească. 

Întrebată de Val Vâlcu despre dramaturgia românească și dacă sunt actori noi care să umple sălile, Oana Borș a spus că teatrele au lucrat în ciuda pandemiei de COVID-19, cu ușile închise și că tot mai mulți tineri dramaturgi se afirmă.

"Să știți că dramaturgia românească sigur, ca orice lucru, se construiește, dar dramaturgia din ultimii ani e din ce în ce mai activă, din ce în ce mai mulți dramaturgi apar, unii confirmă, alții se sting pe parcurs. Cumva, anul 1989 - 1990, care a însemnat un prag în societate, nu neapărat în teatru pentru că teatrul și-a regăsit resurse ca formă de spectacol, s-au găsit noi forme de expresie, dar în dramaturgie s-a văzut.

S-a văzut pentru că dramaturgii consacrați înainte de 1989 erau puși într-o altă paradigmă a societății și nu aveau vreodată instrumentele pentru a vorbi despre această paradigmă. Drept urmare, reconstrucția unei categorii de dramaturgi a fost înceată, dar din ce în ce mai puternică, dar pot spune că acum avem o dramaturgie diversă, cu mulți tineri care scriu.

Lucrurile se cern, unii confirmă, unii se pierd, alții apar", a declarat Oana Borș, în exclusivitate pentru DC NEWS. 

Concurs de dramaturgie

"FEST-FDR are arondat și un concurs de dramaturgie contemporane. E un concurs pe care Teatrul Național îl organizează în fiecare an, unde se trimit texte, se lucrează împreună cu dramaturgii și regizorii, se prezintă spectacolele și la final textul câștigător e montat de Teatrul Național. Anul acesta au fost trimise 50 de texte. Se montează foarte multă dramaturgie, și clasică. 

Parcă în această perioadă de criză teatrele și companiile s-au întors mai mult către dramaturgia noastră clasică, dar foarte multă dramaturgie contemporană și pot spune că festivalul promovează dramaturgi tineri, noi voci.

Paradoxal, și în acest an în care cumva lucrurile s-au întâmplat cu ușile închise, teatrele au repetat, au repetat intens, dar nu s-a văzut decât foarte puțin la public, pentru că accesul în sală a fost trunchiat sau în online. Teatrele au lucrat, artiștii s-au exprimat și dramaturgii au scris în continuare.

Pot spune că în acest an, un an de prag pentru noi toți, parcă teatrul nu a mai căutat forme noi, estetic vorbind, dramaturgia nu a mai căutat teme revoluționare, ci s-a întors către valorile umane", a completat ea.

 

Vezi mai multe în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel