Data publicării:
Teatrul Nottara – Care sunt simptomele bolii Parkinson? „Grija pentru cei dragi este cel mai frumos cadou"
Duminică seara, după concertul susținut de Nicu Alifantis, – Asociația de Luptă Împotriva Bolii Parkinson, în parteneriat cu AbbVie și Primăria Municipiului București, prin Teatrul „Nottara", a desfășurat un nou episod din campania de informare și educare „Grija pentru cei dragi este cel mai frumos cadou", cu scopul de a aduce în atenția publicului importanța diagnosticării la timp a Bolii Parkinson, cea de-a doua afecțiune neurologică progresivă ca frecvență. Invitat a fost medicul neurolog Nicolae Horia.
În luna decembrie, când toată lumea aleargă după cadouri pentru cei dragi, este important să nu uităm că lucrul de care au cu adevărat nevoie cei dragi este ca noi să fim bine. Prin urmare, îndemnul campaniei este să mergem la medicul neurolog sau să ne programăm părinții la un consult, pentru a depista din timp, dacă este cazul, Boala Parkinson, având în vedere că simptomele sale pot fi ușor confundate la început cu procesul natural de îmbătrânire.
În cadrul parteneriatului cu Teatrul „Nottara", actorii Ioana Calotă, Răzvan Bănică și Vlad Zamfirescu au acceptat să fie ambasadori ai campaniei. Fiecare a filmat câte un clip ce va fi difuzat în luna decembrie, în care a împărtășit povești personale și a transmis informații importante despre Boala Parkinson.
„Am primit nenumărate daruri de la mama: plăcerea de a cânta, dragostea pentru portul popular sau bucuria de a merge împreună în natură. Cred că toți ar trebui să facem tot ce ține de noi să ne avem părinții aproape cât mai mult timp. Am acceptat cu bucurie să fac parte dintr-o campanie care are un mesaj emoționant, în care eu cred sincer: grija pentru cei dragi chiar e cel mai frumos cadou" a declarat Ioana Calotă.
„Implicându-mă în această campanie, am avut ocazia să aflu mai multe despre Boala Parkinson. De exemplu, că această afecțiune nu afectează doar persoanele în vârstă sau că înseamnă mai mult decât tremorul pe care îl recunoaștem cu toții. M-am bucurat să aflu că există însă tratamente care pot ajuta pacienții să țină boala sub control. Cred că toți ar trebui să ne informăm mai mult despre ce înseamnă Boala Parkinson." a adăugat Răzvan Bănică.
[citeste si]
Vlad Zamfirescu, cel de-al treilea ambasador al campaniei, a văzut îndeaproape ce presupune această afecțiune, atunci când profesorul său de la facultate, Ion Cojar, s-a îmbolnăvit, și recunoaște că, la început, nu a știut cum să se raporteze la Boala Parkinson și ce ar putea să facă să îl ajute pe omul pe care îl admira.
„M-am implicat în această campanie tocmai pentru că am văzut cu ochii mei ce înseamnă Boala Parkinson pentru un pacient și știu cât de important este să primești diagnosticul cât mai devreme, pentru a putea primi tot ajutorul de care este nevoie. Mergeți la medicul neurolog sau programați-vă părinții la un control!"
„Cred că pe lângă rolul cultural sau de divertisment pe care îl îndeplinește teatrul, există și rolul de actor social pe care acesta are, măcar ocazional, datoria să și-l asume. Este motivul pentru care ne-a bucurat invitația de a face parte din această campanie." a declarat Marinela Țepuș, directorul Teatrului „Nottara".
Și Dan Răican, Preşedintele Asociaţiei de Luptă Împotriva Bolii Parkinson, salută colaborarea cu Teatrul „Nottara": „Prin toate campaniile pe care le-am făcut până acum, am încercat să transmitem mesajele noastre către pacienți și publicul larg, alegând de fiecare dată forme și metode de exprimare atipice. Este prima dată când colaborăm cu un teatru și dorim să mulțumim echipei de la Nottara pentru deschiderea de care a dat dovadă, ajutându-ne să le vorbim cât mai multor persoane despre ce înseamnă Boala Parkinson și despre importanța vizitei la medicul neurolog."
Informații despre Boala Parkinson:
• Mai mult de 72.000 de pacienţi sunt diagnosticaţi în acest moment cu boala Parkinson, aceasta fiind cea de-a doua afecţiune neurologică progresivă ca frecvenţă.
• Prevalenţa bolii Parkinson creşte odată cu vârsta. Astfel, dacă la vârsta de 65 de ani prevalenţa este de circa 1%, la 85 de ani aceasta ajunge până la 3,5%.
• Boala Parkinson este o afecţiune progresivă, care începe cu mulţi ani înaintea debutului clinic şi care are o evoluţie continuă.
• Boala se manifestă cu până la 10 ani înainte de apariţia simptomelor motorii, iar la început simptomele pot fi confundate cu procesul normal de îmbătrânire. Viteza de progresie a bolii este variabilă de la pacient la pacient.
• Tremorul este cel mai cunoscut simptom al Bolii Parkinson, dar această afecţiune înseamnă mult mai mult: rigiditatea mişcărilor, instabilitatea posturală, tulburări de vorbire şi chiar tulburări cognitive.
• Cele mai frecvente simptome sunt:
Simptome motorii: rigiditate musculară, tremor de repaus, lentoare în efectuarea tuturor mișcărilor, pierderea echilibrului și a coordonarii mișcărilor, mersul șovăitor, atitudinea „înghețată"
Simptome non-motorii: oboseală, tulburări de somn, durere, dificultați la înghițire, exces de salivație, tulburări urinare, confuzie, depresie, anxietate, transpirații excesive.
Simptomele variază de la caz la caz și apar gradual. Nu toți pacienții prezintă aceleași simptome.
• Vestea bună este că, dacă urmează recomadările medicului neurolog, pacienţii pot avea o viaţă activă, mulţi ani după stabilirea diagnosticului, iar tratamentele disponibile permit controlul bolii chiar și în stadiile avansate ale acesteia. Mai multe detalii despre Boala Parkinson pe www.boalaparkinson.ro și pe www.facebook.com/parkinsonromania.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News