Data publicării:

Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoșani va fi reabilitat

Autor: DCNews Team | Categorie: Cultura
WhatsApp

Primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, a semnat, marţi, contractul de consolidare a Teatrului "Mihai Eminescu" din municipiul Botoşani, a cărui reabilitare a început în urmă cu peste cinci ani, fără a fi finalizată. 

Investiţia se va derula în baza unui proiect european în valoare totală de peste 23 de milioane de lei, care în baza căruia va fi realizată atât consolidarea, cât şi restaurarea, reabilitarea şi amenajarea teatrului.

Finanţarea este asigurată prin Programul Operaţional Regional (POR), Axa Prioritara 5 - "Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural".

"Am semnat contractul de lucrări pentru consolidarea Teatrului Mihai Eminescu. Greu... Ne-a trebuit vreo trei ani să căutăm bani, să aducem înapoi banii care s-au pierdut la teatru. I-am adus înapoi pe toţi, ba chiar un pic mai mult decât s-a pierdut", a afirmat Cătălin Flutur.

Reabilitarea Teatrului "Mihai Eminescu" a beneficiat, în 2014, de o finanţare de aproximativ cinci milioane de lei pe exerciţiul anterior, însă, în urma unor probleme tehnice apărute în timpul lucrărilor, proiectul nu a putut fi finalizat. Problemele au apărut ca urmare a identificării unor deficienţe la structura de rezistenţă a clădirii, care au impus măsuri de consolidare a acesteia.

În baza noului proiect, vor fi realizate lucrări de consolidare a structurii de rezistenţă a clădirii monument istoric, de restaurare şi de amenajare a spaţiilor interioare şi a faţadelor exterioare, de restaurare a componentelor artistice interioare şi exterioare, dar şi de reabilitare a instalaţiilor şi de dotare a spaţiilor interioare.

Durata de implementare a proiectului este de 36 de luni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel