Teatrul EXCELSIOR a primit câteva apeluri telefonice de la persoane care au declarat că au fost oprite pe stradă și în stațiile de metrou și li s-au cerut diverse sume de bani în numele instituției. „Se pare că indivizii care au recurs la acest gest de înșelăciune s-au recomandat a fi mandatați de către Teatrul EXCELSIOR pentru a strânge donații în contul unei campanii de Crăciun, iar pentru a fi credibile au oferit materiale de promovare cu sigla noastră.
Menționăm că instituția noastră distribuie aceste materiale de promovare, cu titlu gratuit, atât în centrele comerciale din București cât și la partenerii noștri.
Prin acest anunț, dorim să vă asigurăm că nu avem agenți externi mandatați să ne reprezinte în campanii și nici nu desfășurăm programe de strângere de fonduri. Toate proiectele Teatrului EXCELSIOR sunt comunicate pe site-ul instituției, precum și pe paginile oficiale de Facebook și Instagram.
Suntem solidari cu cei care au fost înșelați și ne dorim ca organele competente să reușească să soluționeze cât mai rapid această situație care, se pare, implică numele mai multor instituții de cultură din București”, se precizează într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008