În ziua Sfinților Mihail și Gavriil, Regele Mihai I al României, sărbătorit la Londra pentru cei 75 de ani de când a primit Marea Cruce a Ordinului Regal Victorian, a luat parte la un Te Deum în Capela Regală Savoy din Londra, sediul Ordinului Regal Victorian.
Aflat la Londra pentru a fi omagiat pentru cei 75 de ani de când a primit Marea Cruce a Ordinului Regal Victorian, cu ocazia încoronării Regelui George al VI-lea, în anul 1937, Regele Mihai I al României a luat parte, joi, la ora 17, la un Te Deum condus de capelanul profesor Peter Galloway, în Capela Regală Savoy, sediul Ordinului Regal Victorian. La ceremonie participă Altețele Lor Regale Ducele și Ducesa de Gloucester, reprezentând pe Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a, precum și Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, Principesa Elena împreună cu fiica sa, Elisabeta Karina”.Cu ocazia ceremoniei religioase, va fi arborată în catedrală stema regală a României.
Miercuri, 7 noiembrie, Regele Mihai I al României a fost primit de Lordul Primar al Londrei, în reședința sa oficială, Mansion House. De asemenea, tot miercuri, Majestatea Sa a participat și la un dineu oficial organizat de breslele tradiționale ale Londrei, fiind însoțit de Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, cele mai importante momente de la cele două ceremonii de ieri putând fi admirate în imaginile cuprinse în galeria foto.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”