Taximetrist, amendat de Poliția Locală. Motivul de care toți clienții se tem
Un taximetrist constănțan a refuzat o cursă și a fost amendat de Poliția Locală.
Un taximetrist aflat în zona Gării Constanţa, care a refuzat să transporte un client pentru că destinaţia la care acesta dorea să ajungă era la o distanţă considerată prea mică, a fost amendat cu 100 de lei de Poliţia Locală, a informat miercuri municipalitatea, îndemnându-i totodată pe cetăţenii supuşi unor astfel de incidente să facă reclamaţii.
"Un taximetrist constănţean a fost sancţionat de agenţii Direcţiei Generale Poliţia Locală pentru că a refuzat să ia un client. Incidentul a avut loc în zona Gării CFR din Constanţa. Şoferul de taxi nu a vrut să îl ducă pe constănţean la destinaţia solicitată pentru că era prea aproape şi cursa ar fi fost prea scurtă. Conducătorul auto a fost amendat cu 100 de lei, conform Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Primăria Constanţa.
Reprezentanţii administraţiei locale le cer cetăţenilor să ia atitudine împotriva taximetriştilor care, printre altele, vorbesc urât sau nu pornesc aparatul de taxat.
"Dacă un taximetrist refuză o cursă, deşi este liber, vă cere mai mulţi bani, vorbeşte urât sau refuză să pornească aparatul de taxat şi vă cere o altă sumă de bani, puteţi depune o reclamaţie la firma de care aparţine taxiul sau puteţi semnala problema la Direcţia Generală Poliţia Locală, la numărul de telefon 0241484205. Pentru utilizatorii aplicaţiei WhatsApp numărul de contact este 0799606142", a transmis Primăria Constanţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News