Data publicării:

Taxă salubrizare sectorul 4. Primarul Daniel Băluță, mesaj

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

 Primarul Daniel Băluţă a explicat joi motivele care au dus la majorarea taxei de salubrizare pentru locuitorii Sectorului 4, anunţând totodată că în cazul achitării în avans se vor acorda reduceri. 

"Nu se cade să discutăm despre alte sectoare, însă la o mică verificare veţi constata faptul că în unele sectoare taxa de salubrizare este chiar mai mare. Ştiu că orice majorare a taxelor este o împovărare pentru fiecare dintre noi însă, înainte de orice, v-aş ruga să citiţi cu atenţie hotărârea votată de consilierii locali ai Sectorului 4 prin care taxa de salubritate a fost stabilită pentru persoanele fizice la 12 lei pe lună, iar pentru persoanele juridice la 80 de lei/metru cub. Veţi observa că aceste tarife sunt cele maximale şi că toţi cei care vor achita taxa în primele trei luni ale anului vor beneficia de reduceri clare: taxa va ajunge la aproape 9 lei de persoană/pe lună în cazul persoanelor fizice (bonificaţie de 20%) şi 32 de lei/metru cub în cazul persoanelor juridice, inclusiv PFA-uri (bonificaţie de 60%)", a scris edilul, pe Facebook. 

El a precizat că, după ce se va încheia licitaţia pentru stabilirea unui nou operator de salubrizare, vor fi mai acordate şi alte reduceri pentru cei care vor colecta selectiv gunoiul. 

"Cât priveşte motivele care au dus la stabilirea acestor tarife, trebuie să ţinem cont de investiţiile pe care suntem obligaţi să le realizăm pentru a îndeplini rigorile impuse inclusiv la nivel european în ceea ce priveşte normele de mediu şi de colectare selectivă a deşeurilor. Spre exemplu, suprataxa de mediu pe care fiecare unitate teritorială va trebui să o achite în scurt timp este de 120 lei/tonă de deşeu! În plus, trebuie să luăm în calcul şi alţi factori care conduc la creşterea costurilor de salubrizare: majorarea salariului minim pe economie (angajaţii din acest domeniu sunt remuneraţi cu salariul minim), cu creşterea preţului la carburanţi", a menţionat primarul. 

Potrivit unei hotărâri adoptate pe 18 decembrie de Consiliul Local Sector 4, începând cu data de 1 ianuarie, taxa de salubrizare pentru persoanele fizice este de 12 lei/persoană/lună, iar pentru persoanele juridice de 80 lei/lună, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel