Taxă pod Feteşti, aglomeraţie. Măsuri luate de autorităţi
În contextul minivacanţe de Sfânta Maria Mare şi a numărului mare de turişti care se aşteaptă să meargă pe litoral, CNAIR anunţă măsuri pentru fluidizarea tranzitului staţiei de taxare Feteşti.
Având in vedere că în perioada imediat următoare, care cuprinte atât ziua de Sfânta Maria, cât și zilele de sfârșit ale săptămânii, în zona Agenției de Încasare Fetești se pot înregistra ambuteiaje din cauza numărului mare de vehicule, CNAIR SA împreuna cu reprezentanții Poliției Rutiere, urmează să ia următoarele măsuri în vederea fluidizării traficului:
- În condițiile în care, din cauza aglomerației, pe sensul București - Constanța se creaza ambuteiaje, CNAIR SA va schimba sensul de circulație pe una din benzile reversibile, traficul urmând a se desfășura pe 4 benzi în sensul București – Constanța și pe 2 benzi în sensul Constanța – București;
- În condițiile în care, din cauza aglomerației pe banda de încasare în numerar a tarifului de trecere (dotată cu barieră) pe sensul Constanța- București se crează ambuteiaje, CNAIR SA va organiza un punct suplimetar de încasare, traficul urmând a fi dirijat și prin spatele clădirii Agenției de Încasare Fetești.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video