Data publicării:
Taxă pod Fetești. Ce riști dacă nu ai achitat taxa
În două luni de când a fost implementat sistemul de plată prin SMS pentru podul de la Fetești s-a constatat că peste 100.000 de şoferi nu au plătit taxa de trecere.
În perioada 30 aprilie - 29 iunie, prin stația de taxare de la Feteşti au trecut, pe benzile marcate „e-tarif", peste 450.000 de autoturisme. Pentru 340.000, s-a constatat o plată efectuată în termenul legal.
Taxa nu figurează ca fiind plătită în cazul a 115.000 de autovehicule, potrivit digi24.ro.
Există două motive: ori numărul de înmatriculare a fost detectat eronat, iar în urma corecției acestuia de către agentul constatator se regăsește o plată efectuată în termenul legal; ori pentru acel numar de înmatriculare nu a fost efectuată nicio plată, urmând a se încheia un proces verbal de constatare a contravenției.
Pe de altă parte, peste 389.000 de şoferi au ales să achite tariful de trecere la Stația de Taxare Fetești, utilizând porțile prevăzute cu bariere și agenți încasatori.
Citește și: Taxa de pod de la Fetești poate fi plătită prin SMS sau la benzinării, din 30 aprilie
Plătești înainte sau după trecerea pe pod, până maxim la ora 24 a zilei următoare trecerii.
Potrivit Anexei 3 a Ordonanței de Guvern pentru aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cuantumul amezii contravenționale aplicabile șoferilor în cazul lipsei peajului valabil în momentul trecerii Podului Fetești-Cernavodă ajunge la maximum 1.820 de lei pentru tiruri și camioane.
„Peajul reprezintă înregistrarea în baza de date a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinetei implementat de CNADNR. Camerele video înregistrează mașinile care trec în dreptul stației de taxare. Șoferii care au trecut podul fără să achite taxa au termen până a doua zi la ora 24.00", ne-au precizat oficialii CNADR.
De asemenea, șoferii autocarelor și autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată cuprinsă între 3,5 tone și mai mare sau egală cu 12 tone și maximum 3 axe care nu plătesc taxa de trecere a podului de la Cernavodă vor fi amendați cu sume cuprinse între 470 de lei și 1.280 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News