Data publicării:

Taxă multinaționale. Cătălin Ivan: Măsură fundamentală

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul de Finanțe Ionuț Mișa a anunțat în ședința de Guvern implementarea directivei europene care nu va mai permite multinaționalelor externalizarea profiturilor prin evitarea taxelor în România. Europarlamentarul Cătălin Ivan spune că implementarea acestei măsuri este fundamentală. 

Europarlamentarul Cătălin Ivan apreciază decizia Ministerului de Finanțe din România de a implementa directiva europeană legată de combaterea externalizării profiturilor companiilor multinaționale (Directiva UE 1164/2016). „ România trebuie să implementeze această directivă europeană gândită pentru a asigura echitate în plata impozitelor atât în statele membre, cât și în Uniunea Europeană. Multinaţionalele trebuie să aibă acelaşi tratament fiscal ca şi societăţile comerciale autohtone. Această impozitare a multinaționalelor are și rolul de a diminua efectul exportului profiturilor sau chiar eludarea plății impozitelor” a afirmat Cătălin Ivan.

Europarlamentarul PSD adaugă, însă, o nuanță foarte importantă vizavi de această măsură a Guvernului României: „Trebuie să avem în vedere faptul că nici directiva europeană și nici implementarea ei în România nu reprezintă un atac la adresa companiilor multinaționale! Importanța lor este fundamentală în competitivitatea economiei europene și, cu atât mai mult în cea a economiei românești. Know-how-ul, tehnologiile și specializarea angajaților români sunt beneficii majore pentru dezvoltarea economică din țara noastră. Nu trebuie să folosim acest impozit ca un argument contra investitorilor străini” a adăugat Cătălin Ivan.

Eurodeputatul român, membru al Comisiei de Control Bugetar din Parlamentul European, a inițiat încă din anul trecut o campanie publică în PE pentru recuperarea  banilor scoși ilegal din țară, fie prin exportul profiturilor, fie prin acoperirea lor în paradisuri fiscale. Campania „Let’s Get the Money Back”  a avut ca parteneri ong-uri puternice din România, instituții ale Statului Român (DIICOT, ANAF), inclusiv actualul ministru de finanțe, Ionuț Mișa. „Una dintre cele mai importante concluzii ale dezbaterii de la București („Let’s Get the Money Back”, octombrie 2016 – n.a.)  a fost că aproape întreaga investiție a multinaționalelor din România, aproximativ 60 miliarde euro (conform unui studiu prezentat de Florin Georgescu), a fost scoasă din țară fie prin dividente și export de profit, fie prin declararea de pierderi financiare. Această directivă are rolul de a minimiza efectele acestor practici incorecte” a completat europarlamentarul Cătălin Ivan.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel