Data publicării:

Taxa auto, restituită. Anunţul Ministrului Mediului

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Economie
WhatsApp

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat câte dintre taxele auto au fost restituite, spunând că bugetul AFM a fost suplimentat în acest sens. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Toate taxele auto pentru care au fost depuse documentele necesare de restituire au fost date înapoi cetăţenilor. După cum ştiţi, Guvernul României a mai dat, săptămâna trecută, o Hotărâre prin care am suplimentat bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, astfel încât să închidem toate dosarele care au fost atacate în instanţă, în care cetăţenii au câştigat. În felul acesta, restituirea taxei auto va fi plătită, inclusiv cu toate dobânzile. Astăzi, avem ultima rectificare pentru suplimentarea bugetului AFM. Aşa, vedeţi cum Guvernul României s-a ţinut de promisiunea pe care a făcut-o în 2017, atunci când am atacat o problemă extrem de sensibilă, pentru că suma era foarte mare şi de care depindeau foarte, foarte mulţi români. Imediat ce banii vor intra în bugetul AFM, taxa auto va fi restituită în câteva zile. În prezent, aproximativ 90% din sumele datorate au fost restituite", a spus Gavrilescu.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) anunţa, la începutul lunii iunie, că 420.000 de contribuabili au primit, în perioada 3 - 5 iunie 2019, suma totală de 700 de milioane de lei reprezentând taxe auto achitate de aceştia în intervalul 1 ianuarie 2007 - 31 ianuarie 2017.

Când a apărut taxa auto 

Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană. La acea vreme, taxa de primă înmatriculare se calcula în funcţie de trei variabile: vechimea maşinii, tipul de catalizator (euro) şi capacitatea cilindrică a maşinii. Pe 19 februarie 2009, taxa de poluare auto a fost modificată, iar Guvernul a scăzut valoarea acesteia cu o treime.

De la 1 ianuarie 2012, taxa auto a devenit obligatorie atât la reînmatricularea maşinilor înregistrate în România înainte de 1 ianuarie 2007, cât şi pentru cei care aduceau maşini din Vest. Începând cu 30 ianuarie 2012, taxa este suspendată până la 31 decembrie 2012, iar persoanele care plătiseră deja urmau să primească banii înapoi. Din 15 martie 2013 a intrat în vigoare timbrul de mediu pentru autovehicule, iar din acel moment taxa auto a fost calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2, înscrise în cartea de identitate a maşinii.

Timbrul de mediu pentru autovehicule face parte din cele 102 taxe nefiscale care au fost eliminate de la 1 februarie 2017. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel