Această incursiune în trecutul spectaculos al bucătăriei din spațiul nostru mioritic vine după succesul repurtat de autor cu „Tezaurul gastronomiei românești / Borșuri și ciorbe", lucrare lansată în 2017 și vândută în peste 15.000 de exemplare.
„Istoria gastronomiei românești" aduce pe masa cititorului actual rețete datând dinaintea erei noastre, dar și unele cu vechime de aproximativ 1.700 de ani (de exemplu, coliva), plus o mică parte provenind din jurul anului 1700. Este rezultatul unei substanțiale documentări, desfășurate pe parcursul a 7 ani și completează „meniul" cu informații inedite despre felul în care trăiau strămoșii noștri.
Sinteză unică între daci, romani, slavi și alte popoare
Cartea conține interesante paralele între istoria propriu-zisă și cea gastronomică a neamului românesc, definind bucătăria din spațiul nostru mioritic ca pe o sinteză unică între daci, romani, slavi și alte popoare. Un exemplu relevant: dacii numeau cimbrul cu un cuvânt care acum se adaugă celor recunoscute ca fiind de origine dacă - „mizila" (după spusele botaanistului antic Discordies).
„Mă pasionează istoria și civilizația noastră, adică zona aceea practică în care aflăm cum se trăia și cum se mânca pe vremuri. În lucrarea aceasta vorbim despre cum mâncau dacii, coloniștii romani, migratorii slavi, ajungem apoi la gastronomia medievală și derulăm firul poveștii până la Al Doilea Război Mondial, pentru ca cititorii să poată gusta câte ceva din savoarea altor vremuri", spunea, într-un interviu recent, Mihai Tatulici.
Când va avea loc lansarea
Așteptată deja cu interes în mai multe medii sociale, „Istoria gastronomiei românești" nu stârnește doar curiozitatea cititorului, ci oferă și un plus de mândrie patriotică prin înțelegerea evoluției civilizațiilor în spațiul românesc și a reperelor gastronomice rămase până în zilele noastre.
Tipărită într-o grafică de excepție, cartea are 191 de pagini și numeroase ilustrații alb-negru și color, este cartonată cu supracopertă, integrându-se cu succes inclusiv în panopliile pretențioase ale colecționarilor.
Lansarea va avea loc în data de vineri, 14 decembrie 2018, ora 17:00, la Bucureşti, sala Mitiţă Constantinescu a Bancii Nationale a Romaniei (Strada Lipscani nr. 25, sector 3).
VEZI ȘI: REVOLTA unui celebru JURNALIST: Sunt DISPERAT!- VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro