Data publicării:
Tatoiu, supărată foc că „în orașul lui Ciolacu” avem prima școală verde. Vâlcu: Dar gândiți-vă cum vor arăta facturile!
Monica Tatoiu este supărată că la Buzău, „în orașul lui Ciolacu”, avem prima școală verde.
Școala Gimnazială Nr. 11 Buzău este prima școală circulară din România și din Uniunea Europeană, dar cele mai importante nu sunt investițiile care s-au făcut, de circa 1,5 milioane de euro, ci faptul că elevii din cea mai mare școală din municipiul și județul Buzău învață despre cum pot să își construiască o viață mai bună, bazându-se pe resurse regenerabile și având o educație pentru îmbunătățirea calității mediului.
În timp ce Monica Tatoiu spune că altele ar trebui să fie prioritățile în învățământul românesc, nu școlile eco, jurnalistul Val Vâlcu a spus că el ar vrea panouri fotovoltaice chiar pe blocul în care locuiește. Din păcate, acest lucru momentan nu se poate pentru că statul nu permite. Pe blocuri nu se poate finanța, în acest moment, un astfel de proiect pentru că este nevoie de câteva modificări legislative.
„Gândiți-vă cum vor arăta facturile la Școala Nr. 11 din Buzău: adică foarte mici. Directorii unităților spitalicești, școlare etc au de plătit facturi. Școala eco înseamnă că au captatoare solare, celule fotovoltaice. Eu mi-aș dori la mine acasă. Nu știu de ce nu este permis blocurilor să beneficieze de așa ceva”, a spus jurnalistul Val Vâlcu în emisiunea „Politica zilei”, realizată de Ioana Constantin la B1 TV.
Monica Tatoiu a intervenit și a zis: „Și ce faci la iarnă? Panouri fotovoltaice iarna?”
„Da, ele funcționează și iarna dacă ai lumină. Dacă este eclipsă trei luni, da, nu ai ce să faci cu ele... într-adevăr...”, a replicat ironic Val Vâlcu.
„Dar dacă se pune zăpada... ce faci?”, a continuat Monica Tatoiu.
„Dacă se pune zăpada, iei o mătură și o dai deoparte. Nu suntem chiar așa la urgia naturii... Și pe școala din Japonia sau din Canada se dă zăpada. În fine, eu aș vrea pe blocul meu panouri fotovoltaice pentru că văd cât plătesc factura”, a zis Val Vâlcu la B1 TV, în emisiunea Ioanei Constantin - „Politica zilei”.
Klaus Iohannis, la Buzău
Tânăra generaţie doreşte să fie mai responsabilă faţă de mediul înconjurător, iar politicienii şi dascălii trebuie să asigure cadrul propice pentru a oferi noii generaţii posibilitatea să acţioneze în acest sens, a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis.
„Cred că este un lucru extrem de important că tânăra generaţie îşi doreşte această abordare pentru mediu, pentru a preveni schimbarea climei. Există o serie de sondaje care ne arată că aproape toţi copiii sunt foarte interesaţi de aceste teme. Aproape toţi copiii şi tinerii doresc să fie implicaţi în aceste teme şi astfel avem motive de optimism. Tânăra generaţie doreşte să fie mai responsabilă de mediul înconjurător şi faţă de planeta noastră, dar noi, politicienii, dascălii, trebuie să venim cu un cadru propice pentru a da tinerilor posibilitatea să acţioneze", a arătat preşedintele Iohannis, în cadrul unei conferinţe de presă.
Preşedintele Iohannis a menţionat că vizita sa la Şcoala nr. 11 din Buzău are loc în contextul Zilei Mondiale a Mediului şi al Zilei Învăţătorului. În acest sens, a felicitat toate cadrele didactice, dar şi pe cei care se implică în proiecte menite să prevină schimbările climatice.
„Suntem într-o etapă în România când încercăm să îmbunătăţim întregul cadru pentru şcoli, în care încercăm să venim cu abordări mai moderne, mai actuale şi o parte semnificativă din acest mare întreg pe care l-am numit 'România educată' este educaţia pentru mediu. Am elaborat un material care pune accent special pe educaţia pentru mediu în şcolile din România", a spus Iohannis.
El a subliniat că Şcoala nr. 11 din Buzău aplică „foarte mult" din principiile care trebuie să se regăsească în unităţile de învăţământ.
„Această şcoală, Şcoala 11 din Buzău, pune un accent deosebit pe educaţie pentru mediu, pe economie circulară, adică se refolosesc materialele care altfel se aruncă, se colectează şi se foloseşte apa pluvială. Există o seră didactică şi multe alte proiecte. Felicitări doamnei director, conducerii şcolii, întregului corp didactic şi o apreciere specială pentru elevii care participă la toate aceste proiecte", a precizat Iohannis.
Marţi, alături de preşedintele Iohannis s-au aflat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Şcoala Gimnazială nr. 11 reprezintă un model pentru alte instituţii de învăţământ din România, având în vedere că „îmbină calitatea educaţiei oferite elevilor cu componente specifice şcolilor verzi", iar „clădirile unităţii de învăţământ includ o serie de elemente de infrastructură şcolară sustenabilă".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News