Data publicării:

Tătaru: Sperăm ca din DATA asta să mergem pe o pantă descendentă!

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni, la Piatra-Neamţ, că se aşteaptă ca din a doua jumătate a lunii octombrie România să intre pe o pantă descendentă a numărului de cazuri de COVID-19. Ministrul Sănătăţii a precizat că pentru ca acest lucru să se întâmple, populaţia trebuie să respecte regulile de combatere şi prevenire a răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2.

'Avem o lună septembrie destul de încărcată: redeschiderea şcolilor, cinematografelor, sălilor de spectacole, reîntoarcerea din concedii, aglomerarea mijloacelor de transport în comun, campania electorală, alegerile de pe 27 septembrie. Fiecare din aceste activităţi are nişte norme de aplicare şi funcţionare în vederea bunei desfăşurări şi cu riscurile cât mai mici. Respectarea acestor reguli înseamnă rămânerea pe un platou, în jur la 1.500 cazuri, sau alternând în jurul acestei cifre.'

'Dacă menţinem, atunci putem să ne gândim în a doua jumătate a lunii octombrie că putem avea şi o pantă descendentă. Mergem, deocamdată, pe acel platou. Suntem pe a doua cocoaşă a primul val pandemic. Sperăm să putem gestiona cu bine şi acest început de şcoală. În măsura în care rămânem în acelaşi registru, sperăm ca în a doua jumătate a lunii octombrie să mergem pe o pantă descendentă', a declarat ministrul Sănătăţii.

Nelu Tătaru a precizat că o evaluare completă asupra efectelor redeschiderii şcolilor va fi gata la sfârşitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie.

'Deocamdată gestionăm toate cazurile şi cele care apar noi în urma testărilor. Dar reperele noastre rămân adresabilitatea la unităţile de primiri urgenţe, terapie intensivă şi numărul de decese', a spus ministrul Sănătăţii. Ministrul Nelu Tătaru se află, luni, în judeţul Neamţ unde participă la o serie de activităţi de susţinere a candidaţilor PNL la alegerile locale, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel