Tatăl Raisei, fetița spulberată de o mașină de Poliție atunci când traversa strada pe o trecere de pietoni, a făcut declarații cutremurătoare după ce și-a pierdut fiica în teribilul accident.
"A fost greu! A fost foarte greu! Dar, probabil că o să ne ajute să trecem mai departe. (...) Suntem în ianuarie și ar fi trebuit să fie zăpadă și ger, dar soarele acesta a ieșit numai pentru ea, ca să-i lumineze calea. Să știți că acest polițist o să plătească.
Probabil Dumnezeu face în aşa fel încât şi acest poliţist o să plătească şi el tot cu viaţa, pentru fata mea, pentru că așa ar trebui", a spus tatăl fetiței la Antena 3.
"Eu sper că autorităţile o să-şi facă treaba şi datoria"
Bărbatul a mai spus și că speră ca autoritățile să își facă treaba în acest caz.
"Eu sper că autoritățile o să-și facă treaba și datoria, pentru că totuși e un copil de 11 ani care nu ar fi trebuit să plece așa repede pentru un nenorocit care aleargă ca disperatul. Eu sper că o să fie bine, dar toți trebuie să ne gândim că trăim în România.
Și, trăind în România, s-ar putea ca totul să fie mușamalizat, toți să se spele pe mâini. Dar noi sperăm să fie bine. Să se facă dreptate! Să plătească pentru că asta e.”, a mai spus acesta.
Martor al accidentului în care a murit Raisa: Imagini greu de descris. Nu am mai plâns de 20 de ani, am reușit să plâng atunci
Unul dintre martorii accidentului în care a murit Raisa a mărturisit că este vecin cu familia fetiței și că atunci când a ajuns la fața locului, copila era în echipajul SMURD, iar medicii încercau să îi salveze viața. "Nu am mai plâns de 20 de ani, am reușit să plâng atunci.", a spus bărbatul despre această tragedie. Totodată, martorul a povestit că tatăl copilei, vădit afectat de faptul că și-a văzut fetița accidentată, a trebuit să fie calmat de către ceilalți oameni aflați pe stradă.
"Eu am ajuns post accident, nu știu minute aproximative să zic. Era și tatăl fetiței acolo. Fetiței i se acorda primul ajutor în SMURD. Relatări despre accident nu am, post accident, doar ce l-am susținut pe tată și ce am fost martor la prelevare de probe. Imagini greu de descris, inclusiv urletele tatălui. Nu am mai plâns de 20 de ani, am reușit să plâng atunci. Greu, greu și pentru noi, vecinii, noi suntem doar vecini. Greșeli banale de șofer. Era supărat, era revoltat, am încercat să îl liniștesc. Am încercat să îi spun că soluția este să se roage să îi scape fetița, nu să își facă dreptate. Nu a vrut să facă revoluție, dar impulsul clar că era de supărare, de frustrare și reacțiile nu se știe niciodată atunci cum le abordezi. Am încercat doar să îl liniștesc și să fim alături de ei.", a declarat martorul la Realitatea Plus. Cite;te mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”