Tatăl Alexandrei din Caracal, pus să spargă ușa cu piciorul de șeful Poliției. Chirieac: E noaptea minţii!!!
Bogdan Chirieac a comentat, în direct la România TV, informaţiile furnizate în exclusivitate de DC News cu privire la modul în care au reacţionat autorităţile din momentul în care tatăl Alexandrei a anunţat că fata lui a dispărut.
DC News a prezentat, pe surse, detalii șocante care ies la iveală în cazul Alexandrei. Subiectul a fost abordat şi de Bogdan Chirieac, cel care a comentat despre acest caz în direct la România TV. Informaţiile relatate de DC News şi transmise de Bogdan Chirieac în direct la România TV i-au şocat pe colegii de platou.
"Avem pe surse informaţiile. Vă vine să credeţi? S-a întâmplat aşa: s-a dus tatăl fetiţei la miliţie şi le-a spus 'mi-a dispărut copilul'. S-a dus toată poliţia şi mascaţii cu tatăl la două percheziţii şi ştiţi ce i-au spus? 'Sparge dumneata uşa că dacă fiică-ta e cu vreunul o să plăteşti tu toate uşile'. Şi a spart omul uşa! E noaptea minţii!!! Tatăl copilului a spart uşa! Domnule, asta s-a întâmplat în România! Poliţiştii îl ameninţau că va plăti uşile sparte. N-am ce să mai spun... Vorbim degeaba la televizor... Nu mai e nimic de spus în momentul ăsta", a declarat Bogdan Chirieac.
VEZI ȘI - EXCLUSIV Alexandra ucisă în Caracal. Detalii halucinante. Șeful Poliției: Dacă dă dracu' să fie încurcată cu vreunul, plătești perchezițiile!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News