Data publicării:
Tatăl Adrianei Bahmuțeanu a murit
Adriana Bahmuțeanu a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că tatăl ei a murit.
Tatăl Adrianei Bahmuțeanu a murit, a anunțat vedeta pe Facebook. Adriana Bahmuțeanu a scris un mesaj emoționant după pierderea părintelui ei, dar nu a precizat cauza decesului.
„Aş fi vrut să mai trăieşti puţin, să mai stăm de vorbă, să mai bem un vin, tu să faci un rebus, să ne veselim… Drum lin în Marea Trecere, dragă tată! Îţi mulţumesc pentru că mi-ai dat minunatul dar care se numeşte Viaţă, pentru tot ce m-ai învăţat, pentru susţinere şi pentru că m-ai ales să îţi fiu fiică!
Ştiu că ai fost mândru de mine, de tot ceea ce am preluat de la tine – rezilienţa, onestitatea, curajul de a spune lucrurilor pe nume, modelul autodidact care mi-a folosit în viaţă! Dumnezeu să te odihnească în Marea familie eternă a Universului! Te respect și te onorez!”, a transmis Adriana Bahmuţeanu, printr-o postare pe Facebook.
Ce spunea Adriana Bahmuțeanu despre relația cu părinții săi
Recent, într-un interviu, Adriana Bahmuțeanu a mărturisit că a avut o copilărie dificilă.
"Am crescut într-o familie care a avut o condiție sub medie, părinții mei nu erau bogați, dar nici de o sărăcie lucie. Ne era greu. Eu am intrat la școală la 6 ani și un pic", a povestit ea în emisiunea 'În oglindă', realizată de Mihai Ghiță, potrivit wowbiz.ro.
"Mama n-a știut că învățătoarea mă bătea și mă trăgea de păr, mă bătea cu linia la palmă, decât târziu. Pe vremea aia violența nu era pedepsită ca acum. La mine în casă a fost iubire cam atât cât a fost în multe familii din România, în care era mai multă tristețe decât iubire. Nu pot să zic că am trăit într-o familie fericită și foarte iubitoare.
Mama a avut foarte mare grijă de noi și ne-a iubit, și pe mine și pe sora mea. A fost și este în continuare o mamă din aceea care și-ar da și viața pentru copii. Tata avea un job mai greu. Era un fel de șef de birou la fabrică și venea foarte stresat. Era mai distant cu noi, mai sobru, mai rece. Mai critic.", mai spunea Adriana Bahmuțeanu.
Tot atunci, Adriana Bahmuțeanu spunea că tatăl ei nu și-a dorit copii: "El își dorea doar să se căsătorească, pentru că astea erau normele sociale. El, în sufletul lui, nu și-a dorit copii. Și-ar fi dorit să călătorească, să nu aibă obligații, să aibă o nevastă cu care să se distreze și cam atât. Cred că la un moment dat îl apăsau problemele astea, ale vieții.", potrivit Click!.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News