
Ingrediente
500 gr aluat de pâine (puteţi folosi acest aluat de pâine franţuzească sau acest aluat de pizza)
4 linguri smântână acră/fermentata (25% grăsime)
100 gr bacon (6 felii subţiri)
100 gr caşcaval
1 ceapă mică (cca 50 gr)
piper negru măcinat, nucşoara
Cum se prepară
Baconul se taie fâşii subţiri. Ceapa se taie rondele subţiri. Răzuiţi caşcavalul. Într-o tigaie mică, se pune baconul la foc mic şi se lasă până-şi lasă grăsimea, apoi se poate da focul mai mare şi se lasă doar până începe să se rumenească uşor, fără a deveni însă crocant, se va finisa în cuptor.
Se scoate baconul din tigaie şi, în locul lui, în grăsimea lăsată se adaugă ceapa care se căleşte scurt, doar până se înmoaie un pic. Spre fina, se adaugă şi câteva picături de oţet (1/2 linguriţă) ca să se intensifice culoarea cepei roşii, potrivit e-retete.ro.
Pe masa dată cu făină, împărţiţi aluatul în două bucăţi egale. Întindeţi foi subţiri dreptunghiulare (asta e forma tradiţională, dar puteţi să îi daţi orice formă doriţi şi, dacă vă plac marginile ca la pizza, le puteţi lăsa un pic mai groase şi întindeţi subţire doar mijlocul). Aşezaţi foile în tavă.
Întindeţi un strat subţire de smântână pe fiecare foaie (cca 2 linguri / foaie), folosindu-vă de dosul lingurii ca să nivelaţi. Presăraţi egal caşcavalul. Presăraţi apoi baconul şi ceapa pe toată tartă. Râşniţi deasupra piper negru şi radeţi puţină nucşoară.
Coaceţi tarta la 250C (sau maximul cuptorului vostru), până umplutura începe să "bolborosească" (cca 5-7 minute). Mutaţi apoi pe grill la maxim (căldura să vină de sus) şi lăsaţi până marginile tartei sunt plăcut rumene. În acest timp, supravegheaţi tarta să nu se ardă.
Scoateţi tarta şi tăiaţi-o pătrate cu un cuţit mare cu lama lată. Serviţi tarta alsaciană caldă, cu o salată proaspătă.
BONUS: Cartofi cu chorizo și ouă. Rețeta senzațională de mic dejun
Ingrediente
6 cartofi (mai mici)
2 ouă
70 gr cârnaţi chorizo picanţi (sau cârnaţi picanţi ungureşti)
1/4 linguriţă cimbru uscat (sau oregano)
1 vârf linguriţă boia afumată (sau boia dulce)
1 linguri ulei
sare, piper negru
Cum se prepară
Se taie cartofii cuburi şi se pun la fiert în apă cu sare. Se fierb până sunt făcuţi, dar încă nu se sfărâmă când introduceţi furculiţa în ei. Se taie cârnatul jumătăţi de rondele. Se pun într-o tigaie (fără adaos de grăsime), la foc mic, scrie e-retete.ro. Se prăjeşte doar până-şi lasă grăsimea. Nu-l lăsaţi să se facă crocant! Se scot feliile pe o farfurie.
În tigaie trebuie să aveţi suficientă grăsime să acopere fundul. Adăugaţi uleiul, cimbrul sfărâmat între degete şi boiaua şi amestecaţi. Adăugaţi cartofii scurşi. Trageţi tigaia de pe foc şi amestecaţi bine. Condimentaţi cartofii şi cu sare şi piper negru măcinat. Adăugaţi feliile de chorizo. Împărţiţi cartofii în două boluri mai largi, termorezistente.
În mijloc spargeţi câte un ou pe care-l condimentaţi cu puţină sare şi piper. Daţi vasele la cuptor, la 200C, pentru 15 minute (doar până albuşul e făcut, însă gălbenuşul e moale). Serviţi imediat. Oul se rupe cu furculiţa şi se amestecă cu cartofii (de aceea este esenţial ca gălbenuşul să rămână moale).
Image by dashu83 on Freepik
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Răsturnare de situație în cazul Buzatu: Denunțătorul nu e din Cluj. Flagrantul, după o partidă de pescuit la balta Cârja
- Ploi abundente și vânt puternic. Elena Mateescu (ANM) anunță fenomene meteo extreme: Rafale de 70 - 80 km/h
- Ce trebuie să facă toți șoferii la fiecare 6 secunde. Titi Aur: Toate testele au demonstrat. Ar trebui învățat în școala de șoferi
- Sezonul Balanței a început. Ce aduce pentru fiecare zodie/ascendent până pe 23 octombrie
- ”Luna Neagră”, în semnul Fecioarei în octombrie. Oportunități inedite. HOROSCOP: E un moment excelent
- Se strică vremea: Alerte meteo emise de ANM. Cod Galben, duminică dimineață UPDATE
- BANCUL ZILEI: Discurs la căpătâiul răposatului
- O planetă din fier pur, de mărimea Pământului, orbitează o stea din apropierea noastră
- Veto față de Austria la Bruxelles: România nu se răzbună, ci apără NATO
- Despre urși și trenuri. "Se petrec scene atroce! Le pun momeli pe linii ca să fie călcați! Dar la viteza cu care merge trenu'n România..."