Data publicării:

TAROM, şase RUTE NOI. Care sunt destinaţiile

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp
TAROM
TAROM

TAROM lansează noi rute către Europa, pentru pasageri, începând cu 1 iulie.

TAROM începe să opereze şase rute noi începând de la 1 iulie 2018: Timişoara - Paris, Timişoara - Stuttgart, Cluj - Paris, Sibiu - Stuttgart, Chişinău - Timişoara şi Constanţa - Chişinău, informează marţi compania.

"Ceea ce ne menţine competitivi şi activi în piaţă este tocmai dorinţa de a dezvolta noi orizonturi pentru pasagerii noştri. TAROM a pregătit şase rute noi către destinaţii cerute de pasagerii din România. Avem două obiective: în primul rând vrem să răspundem cerinţelor pieţei naţionale, oferind zboruri eficiente către Europa din Timişoara, Cluj, Sibiu sau Constanţa. În al doilea rând, avem datoria să optimizăm utilizarea flotei TAROM. Dezvoltarea flotei de aeronave trebuie să se reflecte atât în numărul destinaţiilor operate de TAROM, cât şi în creşterea confortului şi varietăţii de opţiuni pentru pasagerii noştri", a subliniat directorul general al TAROM, Wilhelm-Werner Wolff.

Potrivit acestuia, dezvoltarea flotei TAROM cu două aeronave tip Boeing 737-800 NG a atras după sine o creştere a numărului de rute pentru pasagerii companiei.

"Am ţintit atingerea unor destinaţii cu potenţial pentru pasagerii români din Banat şi Ardeal, în Germania şi Franţa. În acelaşi timp, reiterăm faptul că în Anul Centenarului României 'TAROM uneşte' nu este numai un slogan, ci o strategie foarte clară de a aduce mai aproape românii de pretutindeni. Zborurile noi pe care le operăm din capitala Moldovei, Chişinău, sunt dovada vie a faptului că România 100 este mai mult decât un simbol pentru TAROM", a precizat Wolff.

Compania naţională TAROM va comunica în perioada următoare frecvenţele şi preţurile pentru fiecare dintre rutele nou anunţate, se spune într-un comunicat al companiei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel