Data publicării:

TAROM reia cursele pe relaţia Bucureşti-Oradea şi retur

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Compania TAROM va relua cursele regulate interne pe relaţia Bucureşti - Oradea - Bucureşti din data de 12 noiembrie, a anunţat luni, într-un comunicat, conducerea Aeroportului Oradea. 

Informarea are la bază anunţul din data de 30 octombrie 2015 al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A.. Programul săptămânal de operare, pentru perioada 12 noiembrie 2015 - 27 martie 2016, poate fi accesat pe site-ul oficial al Aeroportului Internaţional Oradea, www.aeroportoradea.ro.

Aeroportul Oradea a fost închis traficului aerian în 6 iulie 2015 şi redeschis în 3 septembrie 2015, după ample lucrări de modernizare şi extindere a pistei. Condiţiile de operare sunt raportate la noile caracteristici ale infrastructurii precum şi la toate informaţiile aeronautice necesare siguranţei traficului pe aeroport.

[citeste si]

După terminarea lucrărilor prevăzute în etapa a II-a, noua pistă de decolare-aterizare are o lungime activă (operaţională) de 1.300 m, o lăţime de 45 m şi capacitate portantă (PCN) 64. La ambele capete ale pistei de decolare - aterizare active (operaţionale), sunt asigurate suprafeţele de siguranţă prevăzute de reglementările aeronautice în vigoare. Lucrările sunt efectuate în cadrul proiectului 'Extindere şi modernizare suprafeţe aeroportuare la Aeroportul Oradea' care a fost aprobat în cadrul Programului Operaţional Sectorial 'Transport' 2007-2013, valoarea totală a proiectului fiind de 129.709.555 lei, din care 81.601.511 lei constituie finanţare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel