Ţările UE au căzut de acord asupra plafonării preţului gazelor. Care sunt condițiile
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Photo by form PxHere
Photo by form PxHere
Miniştrii europeni ai Energiei au ajuns la un acord cu privire la plafonarea preţului gazelor naturale, a transmis luni preşedinţia cehă a UE într-o postare pe Twitter, transmite Reuters.

Acordul vine după mai multe săptămâni de discuţii cu privire la un pachet de măsuri de urgenţă care au creat diviziuni în rândul statelor membre UE. Cehia, care deţine preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, a prezidat negocierile între cele 27 de state membre.

Conform unor documente consultate de Reuters, miniştri europeni ai Energiei au convenit luni că plafonarea preţului gazelor va fi declanşată în momentul în care cotaţiile, la hub-ul de gaze Dutch Title Transfer Facility (TTF) de la Amsterdam, ajung la 180 de euro pentru un Megawatt-oră (MWh) timp de 3 zile.

În acelaşi document scrie că plafonul ar putea fi declanşat începând cu data de 15 februarie 2023 şi, iniţial, nu se va aplica tranzacţiilor de tip "over the counter" (în afara pieţei).

Mai mulţi oficiali europeni au declarat pentru Reuters faptul că Germania, care iniţial a fost sceptică la ideea plafonării preţului gazelor, a votat luni în favoarea unui acord cu privire la plafonarea preţului gazelor în Uniunea Europeană, chiar dacă şi-a exprimat unele îngrijorări la impactul acestei politici asupra capacităţii Europei de a atrage livrări de gaze pe o piaţă globală extrem de competitivă la capitolul preţ.

Cu toate acestea, Germania şi alte state membre sceptice la ideea unui plafon de preţ au încercat să obţină mai multe garanţii pentru a se asigura că plafonul va fi suspendat dacă măsură va avea consecinţe negative.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel