Verifică aici la ce categorie Bonus Malus te încadrezi.
Tarife RCA cresc. Cât plătim acum pentru asigurare
Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat vineri tarifele de referinţă pentru poliţele asigurărilor de răspundere civilă auto obligatorii.
Astfel, tariful mediu pentru persoanele juridice este cu 9% mai mare decât cel din 2017, iar cel pentru persoanele juridice - cu 11% mai mare.
„Tariful de referinţă mediu ponderat în funcţie de numărul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice este de 756 de lei, comparativ cu 692 de lei conform tarifului de referinţă anterior (+9%), iar pentru persoane juridice este de 1.752 de lei, comparativ cu 1.574 de lei conform tarifului de referinţă anterior (+11%)”, se arată într-un comunicat al ASF.
Tarifele de referinţă vin în contextul creat de cadrul legislativ primar şi secundar actual, care introduce prevederi şi instrumente noi pentru piaţă. Printre acestea se numără şi un sistem de Bonus-Malus care răsplăteşte comportamentul corect în trafic.
Reducere de 50%
„Acum - precizează ASF - şoferii care ajung la clasa maximă de bonus (B8) primesc o reducere de 50% a tarifului de primă, faţă de 32% cât era prevăzut de reglementările anterioare”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News