„Stăm închiși în casă și ne gândim că, pentru prima dată după decembrie 1989, democrația chiar ne este pusă în pericol! Și am trecut și prin «IMGB face ordine», și prin mineriade, și prin regimul Băsescu. Dar atunci parcă mai scânteia speranța!”, a transmis Tăriceanu, pe Facebook, de 1 Decembrie.
Atac la Klaus Iohannis
„Ce credeți că va urma dacă domnul Iohannis va avea »Parlamentul lui, Guvernul lui, procurorii lui, judecătorii lui, CCR-ul lui, serviciile lui»? Cât timp credeți că va dura până când se va instala Președinte pe viață (sau pe încă 10 ani, totuna!)?”, a continuat politicianul. „Cât timp credeți că va dura până când va schimba legile ca să poată dirija politic Justiția și să se poată răfui cu puținii oponenți? Nu pare un tip iertător, nu?”.
Se trăiește și în dictatură
„Știu, se trăiește și într-o dictatură! Unii dintre noi au trăit-o înainte de 1989 și am văzut că viața a mers înainte. O să meargă și acum, dar ce păcat de Revoluție, ce păcat de tinerii care au murit la Inter, ce păcat de atâta chin și sacrificiu!”, a mai scris Călin Popescu-Tăriceanu. „Eu nu abandonez lupta pentru drepturi și libertăți pentru că nu am luptat 30 de ani ca să mă dau bătut acum când e mai greu ca niciodată! Și cine vrea să mi se alăture... știe unde să mă găsească! La mulți ani, România! La mulți ani, români!”.
E Ziua Națională! Stăm închiși în casă și ne gândim că, pentru prima dată după decembrie 1989, democrația chiar ne este...
Publicată de Calin Popescu Tariceanu pe Luni, 30 noiembrie 2020
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui