Data publicării:

Tăriceanu, interceptat. Vosganian, acțiune de amploare: Putem încerca!

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Călin Popescu Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu

Deputatul Varujan Vosganian, purtătorul de cuvânt al ALDE, a vorbit despre binomul SRI - DNA.

”E important să se evalueze tot ce s-a întâmplat în anii în care binomul SRI – DNA a funcționat. Toate interceptările excesive, toate abuzurile celor care răstălmăceau și fabricau dovezi, care hărțuiau cu anii în anchete oameni nevinovați s-au bucurat de protecția celor doi președinți ai țării, Băsescu și Iohannis, de susținerea necondiționată, chiar de elogiul pe care l-au făcut unele partide politice, au fost încurajate de o inexplicabilă susținere din străinătate și de un anumit curent de opinie în plan internațional, creat de unele personaje cu legături la București. Cei responsabili de toate aceste abuzuri și-au făcut de cap crezând că nimeni nu o să îi tragă vreodată la răspundere. De aceea s-au dat peste trei sute de mii de mandate de supraveghere, de aceea s-au dat aproape treizeci de mii de mandate de siguranță națională, în condițiile în care doar câteva persoane au fost condamnate pentru că ar fi amenințat siguranța națională. Și asta n-ar fi fost posibil, repet, dacă oameni politici precum cei de la PNL, USR, de la PMP, din camarila președinților Băsescu și Iohannis, n-ar fi elogiat necondiționat toate aceste fapte. Ca să nu mai adăugăm că, cu cât s-au săvârșit mai multe abuzuri, cu atât mai multe medalii li s-au pus pe piept celor care le-au făptuit”, a spus deputatul.

Tăriceanu, interceptat

”După informațiile apărute despre interceptarea lui Călin Popescu-Tăriceanu, ar trebui o acțiune responsabilă, de amploare. Trebuie văzut cine a cerut mandatele de supraveghere, care judecător le-a dat fără să se întrebe de ce, care procuror le-a cerut fără să existe o justificare reală. Întrebarea e cine va face lucrurile acestea, pentru că cei care le fac trebuie să fie necontaminați de sistem, complet în afara oricărei presiuni. Va fi foarte greu să găsim în România astfel de oameni. Dar putem încerca”, a zis  Varujan Vosganian, purtătorul de cuvânt al ALDE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel