Tăriceanu, după ieșirea lui Orban din izolare: Sper să impună aceste măsuri urgente
Premierul Ludovic Orban a ieșit din izolare după ce a fost testat negativ din nou. Acesta se afla la izolare la Vila Lac 1 după ce a intrat în contact cu senatorul Chițac, testat pozitiv cu COVID-19.
Călin Popescu Tăriceanu a transmis un mesaj, solicitând câteva măsuri în lupta cu COVID-19.
„Sper că ieșirea dlui Orban din izolarea de la Vila Lac 1 va produce și luarea măsurii pe care toată lumea o recomandă, cea a izolării la domiciliu!
Izolarea la domiciliu este o măsură extremă, este adevărat, dar nu s-a inventat alta mai eficientă pentru oprirea răspândirii virusului. Și nu o spun doar eu, ci toți cei care au trecut deja prin ce trecem noi acum.
Dacă tot nu au luat-o încă (și asta ne-a adus cu siguranță alte mii de îmbolnăviri), poate au mintea românului de pe urmă și atunci când o vor lua, pentru că nu e vorba de dacă, ci de când o vor lua, o vor cupla cu măsuri care să asigure înghețarea și amânarea ratelor bancare și a leasingurilor, precum și un mecanism viabil pentru plata celor care sunt în șomaj technic.
Ordonanțele pe care guvernul le-a dat și care sunt un pas bun, dar mic, trebuie operaționalizate rapid prin măsuri de aplicare clare și simple și care să fie comunicate fiecărui angajator sau angajat care are nevoie de ajutor.
Izolarea la domiciliu va fi dificilă, de aceea noi toți trebuie să ne gândim la soluții ca ea să nu devină și traumatizantă!”, a transmis liderul ALDE, pe pagina personală de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News