Eugen Nicolicea a declarat, vineri, că ancheta comisiei privind cererea de urmărire penală pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu nu poate fi terminată în 14 zile. Motivul este volumul mare de documente depus de procurorii Parchetului General al României.
"Se apropie și șansele să apară o moțiune"
"Cu privire la momentul acesta, este clar că este ales un moment politic și sunte obișnuiți din trecut ca spre exemplu, Adrian Năstase să fie chemat la DNA exact când era o zi până când avea ba un congres PSD, ba un Consiliu Național. Deci toate aceste coincidențe în decursul vremurilor s-au transformat în certitudini. Deci calendarul acțiunilor respective se făceau în funcție de acțiunile politice. Nu mai vorbim de cei care trebuiau să fie înlăturați din cursa pentru primării și chiar Orban ar f putut să vadă că și lui i s-a întâmplat așa ceva, dar ne face să credem că e de fapt o înțelegere. (...) Cu privire la domnul Tăriceanu, ați văzut că sunt 73 de dosare.(...) Pe procedură, cererea de urmărire penală se face ca urmare a unei anchete făcute de o comisie special constituită sau de către Comisia Juridică a Senatului. O anchetă cu 73 de dosare nu se poate termina în 14 zile pentru că nici măcar nu pot să fie citite documentele, nu e nevoie să le citești pe toate pentru că ai citire selectivă, dar totuși un asemenea volum nu poate fi rezolvat imediat. Și se știe că cu cât se apropie sfârșitul sesiunii parlamentare, se apropie și șansele să apară o moțiune de cenzură pentru că altfel o pierzi, nu poți să o reportezi pe sesiunea cealaltă și cu cât vine termenul acesta, oamenii sunt consemnați să fie aici la vot, că după ce că nu prea au voturi să mai plece și prin străinătate, e greu de acceptat"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky