"La noi este un gen de democraţie originală, care se apropie de democraţia din Rusia, adică, democraţia din Rusia este construită pe modelul servicii secrete puternice care dau tonul, procuratura care lucrează mână-n mână cu serviciile şi acesta este modelul pe care îl copiem în România. Acesta nu este stat de drept. N-are nimic de-a face cu statul de drept", a spus preşedintele Senatului, într-o conferinţă de presă, potrivit unui comunicat ALDE.
Tăriceanu susţine că el este printre politicienii care consideră că trebuie combătută corupţia, care reprezintă "o plagă", dar acest demers nu trebuie să presupună şi încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
"După cum vedem, Curtea Constituţională este nevoită să intervină şi să pună lucrurile în ordine, pentru că în România ceea ce s-a întâmplat a fost o deraiere de la normele de drept constituţional prin care serviciile secrete au fost transformate în instrumente de anchetă penală. Ancheta penală în statul de drept este făcută de organele judiciare, iar serviciile secrete nu fac parte din aceste structuri", a comentat Tăriceanu recentul scandal al interceptărilor, după decizia CCR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 mai 2024