Tăriceanu, despre OUG privind alegerile: Practici de lumea a treia. Lovitură pentru partide ca ALDE şi Pro România
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Călin Popescu Tăriceanu anunţă că a semnat azi scrisoarea prin care solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională în cazul ordonanței de urgență privind eventualele alegeri anticipate.

Într-o intervenţie telefonică la România TV, liderul ALDE şi-a motivat decizia. 

"Nu se modifică legislaţia electorală cu două-trei luni înaintea alegerilor. Este inadmisibil pentru o ţară democratică şi pentru un guvern care respectă fundamentele democraţiei. În al doilea rând, nu poate să vină un guvern să legifereze în favoarea lui în domeniul legislaţiei electorale. Iarăşi este inadmisibil. Sunt practici de lumea a treia. (...) Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: se introduce turismul electoral, lucru care este inacceptabil, pentru că rupe legătura dintre ales şi alegători. Dacă el e votat de alţii din alt judeţ, el nu mai are niciun fel de resposabilitate, pentru că după vot, cei care l-au ales pleacă la domiciliile lor.

În al treilea rând, se introduc criterii suplimentare, restrictive, care vor bara posibilitatea partidelor precum ALDE, Pro România şi alţii de a avea reprezentanţi în secţiile de votare. Este o practică nedemocratică. Dincolo de partidele mari, 15-20% din voturi se duc către alte partide. Aceste voturi trebuie supravegheate pentru că au existat tot timpul în ultima perioadă fraude electorale masive", a declarat Călin Popescu Tăriceanu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel