Data publicării:
Târgul de Crăciun din București se deschide vineri
Cei care trec prin Piața Universității, începând de vineri, vor avea o mare surpriză.
Bucharest Christmas Market se deschide vineri, în Piaţa Universităţii, unde cei interesaţi vor avea prilejul să aleagă dintr-o serie întreagă de produse, de la ceramică pictată, bijuterii până la preparate calde şi vor avea loc spectacole şi concerte specifice sărbătorilor, potrivit Agerpres.
Timp de o lună, între orele 11:00 - 22:00, comercianţii din întreaga ţară îi aşteaptă pe vizitatori în cele 60 de căsuţe, cu o gamă variată de produse: ceramică pictată, icoane, măşti tradiţionale, jucării din lemn, instrumente muzicale, bijuterii, decoraţiuni şi ornamente specifice sărbătorilor de iarnă, dulceţuri, miere şi siropuri, potrivit unui comunicat al Municipalităţii.
Târgul de Crăciun
De asemenea, în zona gastronomică vor putea fi degustate preparate calde, pregătite cu atenţie de gospodine pricepute, după reţete tradiţionale transmise din generaţie în generaţie. Totodată, unii dintre meşterii prezenţi la eveniment vor confecţiona în târg obiecte şi podoabe, oferind publicului demonstraţii prin care vor redescoperi frumuseţea artei, tradiţiilor şi obiceiurilor populare româneşti. Totodată, cea mai frumoasă căsuţă din târg va fi premiată.
În perioada 18-22 decembrie bucureştenii vor putea alege prin vot, la faţa locului, cel mai frumos decor, produsele preferate, dar şi cea mai călduroasă servire, intrând astfel în cursa pentru premiile zilnice oferite de organizatori. Peste 10.000 de beculeţe împodobesc arcadele Târgului de Crăciun, 200 de instalaţii cu câte 100 de becuri decorează cele 60 de căsuţe amplasate în piaţă, iar bradul tradiţional de Crăciun, înalt de 15 metri, va fi iluminat de nu mai puţin de 20.000 de beculeţe. Deasupra pieţei a fost amplasată o plasă luminoasă.
"Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun!..."
19 seri de iarnă din cadrul Bucharest Christmas Market sunt dedicate unui program artistic susţinut de trupe şi artişti de renume, ansambluri, grupuri de copii şi de colindători, coruri orchestre şi fanfare.
Bere Gratis, Iris şi Cristi Minculescu, Pheonix, Fuego, Hara, Paula Seling, Firma, Coma, Moonlight Breakfast, Smiley, El Negro, Antonia, Holograf, Ţapinarii, Trooper, Taxi, Mircea Vintilă, Emric Imre, Ducu Bertzi, Provincialii, Narcisa Suciu, Pepe, Proconsul, Delia, Luminiţa Anghel, Marcel Pavel, Direcţia 5, Loredana, Corul de copii Allegretto, Corul Divina Armonia, Corul Radio, Spirit Vienna Orchestra sunt doar câteva dintre numele care vor urca pe scenă din Piaţa Universităţii. "Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun!..." este mesajul pentru toţi cei care vor să vină în ajutorul unor copii aflaţi în dificultate. Această campanie umanitară, organizată an de an, încurajează oamenii să doneze cărţi şi jucării.
Ziua Naţională a României va fi celebrată în această ediţie, printr-un spectacol folcloric special, susţinut de artişti consacraţi precum: Sofia Vicoveanca, Lavinia Goste, Traian şi Valeria Ilea, Laura Lavric, Veta Biriş, Dinu Iancu Sălăjanu, acompaniaţi de Orchestra Naţională Valahia condusă de maestrul dirijor Marius Zorilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News