Târg de Crăciun Brăila. Peste 1000 de colindători prezenți
Peste 1.000 de colindători din toate zonele ţării vor fi prezenţi la Târgul de Crăciun de la Brăila, manifestare care va cuprinde anul acesta şi evenimentele dedicate Centenarului Marii Uniri, potrivit informaţiilor furnizate vineri, pentru AGERPRES, de primarul Brăilei, Marian Dragomir.
"Târgul de iarnă va fi organizat în faţa Primăriei, în perioada 1-9 decembrie. Şi în acest an vom avea peste 1.000 de colindători din toate zonele ţării. Pe 1 decembrie, vor fi organizate manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri şi zilei de 1 Decembrie. După ceremonialul festiv va urma un concert al maestrului Grigore Leşe, iar seara vom aprinde, în cadru festiv, iluminatul în tot municipiul Brăila, în cadrul manifestărilor dedicate Târgului de Crăciun. Tema iluminatului din acest an este tricolorul, ca urmare a faptului că trebuie să sărbătorim Centenarul la un nivel cât mai înalt", a declarat Marian Dragomir.
Târg de Crăciun - parade ale portului popular
Vor fi organizate şi două parade ale portului popular, iar produsele culinare care vor fi prezente în cadrul Târgului de Crăciun vor fi din toate zonele ţării, urmând să fie pusă în vânzare doar mâncare gătită la ceaun.
Primarul a mai spus că vor fi instalaţi brazi împodobiţi în toate cartierele din oraş, iar în faţa Casei Tineretului vor fi amenajate standuri cu produse specifice de Crăciun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News