Data publicării:
”Tărâmul minunilor” de lângă Antarctica: Peisaje marine colorate, străine, protejate
Apele din jurul Antarcticii, bogate în specii sălbatice descoperite în urma unor expediţii subacvatice recente, vor beneficia de protecţie locală specială.
Cercetările desfăşurate în apele din zona strâmtorii Gerlache şi a strâmtorii Antarctic Sound, efectuate în cursul unei expediţii organizată de Greenpeace în luna ianuarie, au identificat patru 'ecosisteme marine vulnerabile', informează Press Association. Înregistrările video realizate pe fundul mării de doctor Susanne Lockhart de la Academia de Ştiinţe din California în timpul expediţiilor efectuate într-un submersibil, dezvăluie o lume subacvatică bogată în corali, bureţi, specii de peşti, stele de mare şi ascidii.
Sisteme naturale subacvatice din Antarctica
Analiza imaginilor care atestă existenţa acestor sisteme naturale subacvatice din Antarctica, puţin cunoscute, a fost înaintată unui grup de lucru format din oameni de ştiinţă din cadrul Comisiei pentru Conservarea Resurselor Marine Vii din Antarctica (CCAMLR) drept dovadă a necesităţii ca aceste situri să beneficieze de protecţie. Oamenii de ştiinţă vor face recomandarea pentru înregistrarea oficială în cadrul următoarei întâlniri a ţărilor din cadrul CCAMLR, care va avea loc în luna octombrie, când va fi stabilit un areal protejat de o milă nautică în jurul fiecăruia dintre site-uri, a anunţat Greenpeace.
Sunt extrem de mulţumită şi de încântată de faptul că aceste zone beneficiază de protecţie. Dovezile video colectate în timpul acestei expediţii sunt pline de organisme rare şi puţin cunoscute. Solul marin din jurul Antarcticii este cu adevărat un tărâm al minunilor în ceea ce priveşte biodiversitatea, care este ameninţată serios de efectele combinate ale pescuitului excesiv şi schimbărilor climatice. Trebuie să protejăm acest loc minunat înainte de a pierde ceea ce nici nu ştim că avem, a declarat Lockhart.
Peisaje marine colorate, străine
John Hocevar, biolog marin în cadrul Greenpeace, care a pilotat submarinul utilizat în cadrul explorărilor şi a colaborat la realizarea raportului, a declarat că ocazia de a vedea diversitatea şi abundenţa de specii din aceste peisaje marine colorate, străine a fost uimitoare şi s-a arătat încântat că datorită acestei expediţii aceste zone vor fi protejate.
Cunoaştem atât de puţine lucruri despre aceste ape îndepărtate încât există o nevoie imperativă de a le proteja înainte de a afecta sau distruge ecosistemele pe care nici măcar nu am avut ocazia să le studiem. Constatările noastre se adaugă unui număr din ce în ce mai mare de dovezi care ne arată de ce avem nevoie de o reţea de sanctuare oceanice în Antarctica, a adăugat el.
Greenpeace militează pentru înfiinţarea unei reţele de arii protejate în Antarctica, printre acestea numărându-se un sanctuar vast de 1,8 milioane de kilometri pătraţi în Marea Weddell din Oceanul Antarctic, care ar putea deveni astfel cea mai mare zonă protejată de pe Pământ, precizează sursa citată.
Vezi și: Poluare alarmantă. Antarctica, invadată de substanțe plastice
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News