Țara în care ar fi fugit Cătălin Cherecheș, după condamnare. Iulian Surugiu: Pe surse vă spun
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Foto: Facebook Cătălin Cherecheș
Foto: Facebook Cătălin Cherecheș
Iulian Surugiu a spus în ce țară ar fi fugit Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, condamnat la 5 ani de închisoare.

Deși Cătălin Cherecheș avea interdicția de a părăsi țara înainte de condamnare, acesta este de negăsit acum, după ce judecătorii au dat sentința definitivă prin care îl condamnă la 5 ani de închisoare. Pentru că nu ar fi primul caz din România în care o persoană reușește să fugă din țară chiar înainte de condamnare, deja au apărut voci care susțin că primarul din Baia Mare nu s-ar mai afla în România.

VEZI ȘI: Cătălin Cherecheș, de negăsit. Avocatul său a dezvăluit când au vorbit ultima oară. "Sper să nu fie valabilă o astfel de ipoteză"

Întrebat la Antena 3 CNN cum reușesc acești indivizi să se facă nevăzuți exact înainte de a fi încarcerați, Iulian Surugiu, președintele fondator al Sindicatului Național al Agenților de Poliţie (SNAP), a spus:

"Aici avem două situații și trebuie să rămân la fel de corect, așa cum am fost întotdeauna. Există situația când omul nu are control judiciar și e liber să circule oriunde în Europa și nu are interdicție, iar aici avem un caz cu totul și cu totul special în care omul avea control judiciar și nu știu ce i-a scris procurorul acolo, dar din experiența mea, atunci când ai control judiciar ai obligația să te prezinți la poliție, poți fi monitorizat, sunt metode specifice dacă se voia".

Țara în care ar fi fugit Cătălin Cherecheș

Iulian Surugiu, președintele fondator al Sindicatului Național al Agenților de Poliţie (SNAP), susține că edilul Cătălin Cherecheș ar fi fugit în Italia, chiar în noaptea de dinaintea zilei în care a fost condamnat la 5 ani de închisoare.

"Nu cu cunosc exact situația, dar am înțeles că telefoanele au fost găsite acasă. Bănuiesc că atunci când a stat de vorbă cu avocatul, seara, se afla în altă parte. Cred că este ieșit din țară cel puțin din noaptea respectivă, înainte de decizie. Și-a luat măsuri de precauție. Pe surse pot să vă spun că am înțeles că ar fi undeva în Italia, unde se refugiază mulți", a mai spus Iulian Surugiu.

VEZI ȘI: Cătălin Cherecheș, condamnat definitiv de judecătoarea care a denunțat-o pe soacra sa. Avocatul Toni Neacșu: Mi-e teamă că soluția era deja dată

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel