Data publicării:
Claudia Țapardel și-a cumpărat o geantă Chanel enorm de scumpă. Este extraordinar ce a urmat / video
În emisiunea “Interviuri care Inspiră” de duminică, 30 mai, în care a fost invitată Cristina Chiriac - Președinta CONAF - Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, Claudia Țapardel a făcut o dezvăluire interesantă.
Claudia Țapardel, realizatoarea emisiunii “Interviuri care Inspiră” de la DC News TV, a povestit că și-a cumpărat o geantă Chanel. Ce-a urmat este de necrezut pentru multe femei, dar este cât se poate de real.
”La emisiunea aceasta mi-am propus să dau și eu un pic din experiența mea de viață. Când ai vorbit despre obsesia aceasta de a avea mai multe case, mai multe mașini, mai multe genți, mi-am amintit de un lucru pe care aș vrea să-l înțeleagă cei de acasă. Provin dintr-o familie modestă și, la un moment dat, mi-am dorit să acumulez, să am o anumită poziție financiară, socială. Eram într-o acumulare de lucruri. Atunci mi-am dat seama că ceva nu este în regulă cu acumularea de lucruri.
Reușisem să îmi cumpăr prima geantă Chanel, din aceea mare, foarte scumpă, enorm de scumpă. Chiar și atunci, plătind-o, fiind un om care știe valoarea banului pentru că am muncit pentru el, mi s-a părut ireal să plătesc atâția bani pentru o geantă. În același timp, am dus acea geantă acasă și mi-am dat seama că am cumpărat-o doar pentru a simți că am bifat un anumit status social sau pentru a simți că sunt în rândul purtătoarelor de genți Chanel, dar eu nu am purtat-o și nu am scos-o din cutie timp de un an și jumătate. Am simțit că, de fapt, nu mă reprezintă acea geantă și nu voi mai fi mai reală, mai autentică, femeia care sunt eu cu adevărat, purtând-o”, a spus Claudia Țapardel.
Claudia Ţapardel a avut duminică, la ora 14.00, pe DC News TV, o nouă ediţie a emisiunii "Interviuri care inspiră". A fost o emisiune despre rețeta de succes a antreprenoriatului feminin. Despre ambiție, determinare, muncă neostoită, dar și emoție, sensibilitate și iubire necondiționată.
S-a discutat inclusiv despre lecții de viață, despre misiunea vieții unei femei care a știut să se reinventeze de fiecare dată când a început un nou parcurs profesional, despre femei excepționale și despre excelență la feminin în sectorul economic, despre “Rețete de succes” în afaceri care pot fi de multe ori niște rețete ale sacrificiului, despre parteneriatul masculin-feminin în business dar și în plan personal, despre femei care inspiră, femei puternice, frumoase și iubitoare, într-o lume a bărbaților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News