Ministrul Mediului, Tanczos Barna, susține că în prezent așa numita derogare, care se acordă pentru eliminarea unui urs, ”în momentul în care viața cuiva este în pericol”, se eliberează foarte greu, iar uneori durează chiar și în 2 - 3 luni.
”În momentul în care viața cuiva este în pericol, intervenția trebuie să fie ca la pompieri, ca la ISU, ca în momentul în care vine inundația.”, a declarat ministrul Mediului, în emisiunea ”Interviurile lui Vitalie”.
În aceste condiții, Tanczos Barna vrea ca această intervenție să se facă ”în 24 de ore, maxim”.
”Legislația va fi schimbată. Și vom propune ca aceste derogări să meargă în primul rând pentru intervenție, acolo unde este nevoie de intervenție promptă, rapidă, pentru a salva vieți și a proteja bunurile omului. Aici, intervenția trebuie să se întâmple în 24 de ore, maxim. Am făcut o analiză și ieri am avut o discuție foarte lungă cu colegii mei. O derogare pe legislația actuală trebuie să parcurgă cel puțin 6,7 pași. Și derogarea, până la emitere, de la apelul către 112, poate să dureze în cel mai bun caz 2 săptămâni, în cazurile standard 2,3 luni.” a mai spus ministrul.
Argumentele lui Tanczos Barna
Barna susține că uciderea urșilor prin împușcare este permisă inclusiv printr-o Directivă Europeană.
”Inclusiv împușcarea urșilor ca metodă de prevenție, prevăzută de lege și permisă de Directiva Europeană. Directiva Europeană spune că statul membru poate să intervină în protejarea vieții umane și a bunurilor inclusiv prin împușcare. Și acest lucru se întâmplă în cel puțin 5 state membre, unde se face gestionarea populației de urs. Se întâmplă și în Suedia, se întâmplă și în Croația, se întâmplă și în Polonia, se întâmplă peste tot, unde statul și omul nu s-a retras total, așa cum a făcut România, din managementul acestei specii.”, a precizat ministrul Mediului.
Barna a mai susținut că celelalte metode de relocare a animalelor sau de izolare cu ajutorul gardurilor electrice nu sunt eficiente iar cazurile în care urșii pun în pericol viețile oamenilor și bunurile lor s-ar fi înmulțit în ultima perioadă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video