Tânăra lovită de maşină într-o staţie din autobuz din Baia Mare a murit
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay
Tânăra din Baia Mare lovită în staţia de autobuz de o maşină scăpată de sub control a murit. 

Polițiștii au schimbat încadrarea juridică a faptei, iar şoferul este cercetat acum pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă.

De precizat că tânăra suferise în cursul zilei de duminică două stopuri cardio-respiratorii, fiind resuscitată. Însă, din păcate, azi-noapte, la ora 0.35, resuscitarea nu a mai avut efect, fiind declarat decesul, scrie emaramures.ro.

Maşina scăpată de sub control a intrat direct în staţia de autobuz

Cele două persoane rănite, doi tineri în vârstă de 20 și 23 de ani, stăteau pe banca din refugiul pentru autobuz în momentul în care mașina a intrat peste ei. Tânăra era în comă la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare, unde i-a fost amputat un picior, iar soțul ei a fost transferat la Cluj, fiind supus unei intervenții chirurgicale.

Șoferul, în vârstă de 20 de ani, a fost reținut abia luni pentru vătămare corporală din culpă și dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cum s-a întâmplat totul încă nu se știe cu exactitate, se fac cercetări în continuare. Șoferul venea de la semafor, nu a mai putut să ia o curbă, a pierdut controlul și a intrat în plin în cele două persoane aflate în stația de autobuz, scrie Digi24.

Martorii au povestit că după accident, tânărul stătea, se uita și chiar râdea. El nu se află la prima abatere, în trecut a mai fost implicat într-un accident cu alte două mașini. După accident, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, dar s-a dovedit că nu consumase alcool.

Val de accidente mortale în România 

 

"Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că două autoturisme au fost implicate într-o coliziune, pe DN 73, la intrarea în municipiul Brașov dinspre Cristian, județul Brașov. Trei persoane au fost rănite în urma accidentului. Circulația este întreruptă pentru aproximativ 30 de minute în vederea desfășurării intervenției de prim ajutor și cercetării împrejurărilor producerii evenimentului rutier", a transmis Poliţia Română.

Două dintre acestea au fost transportate la spital, pentru cea de-a treia victimă fiind declarat decesul de către cadrele medicale, a anunţat IPJ Braşov, conform Mediafax.

VEZI Val de accidente grave pe șoselele din România. Mai multe persoane au murit

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel