Tânără din Suceava, SALVATĂ de la moarte. Gestul făcut de o PRIETENĂ
O tânără de 22 de ani a fost salvată de la moarte de o prietenă, după ce i-a trimis mesaje de adio.
Duminică, aproape de miezul nopții, o tânără de 22 de ani din Rădăuți a încercat să-și pună capăt zilelor consumând clor, după ce s-a certat cu iubitul.
Prietena ei, care primise mai multe mesaje de adio, a sesizat Poliția. Oamenii legii au intervenit la locuința tinerei și, pentru că fata nu a răspuns, a fost solicitată intervenția ISU.
Tânăra a fost găsită pe un pat, incoerentă în exprimare. Lângă ea, și un recipient din plastic în care se afla clor. Imediat, fata a fost preluată de către un echipaj de ambulanță și transportată la Spitalul Municipal Rădăuți.
Ulterior, a ajuns la Spitalul Județean Suceava pentru investigații medicale suplimentare, potrivit newsbucovina.ro.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News