Tânăra arsă într-o cabană din Sfântu Gheorghe a murit
Mădălina Neculai, o tânără de 25 de ani, plimbată iniţial printre spitale din ţară timp de 40 de ore, a murit duminică noaptea, într-un spital din Belgia. Fata a fost arsă de vie într-un incendiu produs în Sfântu Gheorghe, în noaptea de 14 spre 15 aprilie 2019.
După ce a suferit arsuri cumplite pe 50% din suprafaţa corpului şi după ce a fost plimbată timp de 40 de ore între spitalele din România, timp în care starea ei s-a agravat, Mădălina Neculai a ajuns într-un spital din Belgia, însă toate eforturile depuse de medici pentru a o salva au fost în zadar, scrie observator.tv.
„Drum lin catre îngerii iubita lui mama, am sperat pana in ultima clipa ca o sa fie bine dar nu ai fost mi-ai frânt inima, vei ramane mereu in sufletul meu, puiul meu drag si frumos", a scris pe Facebook mama Mădălinei.
Arsă de vie în cabană
În noaptea de 14 spre 15 aprilie 2019, Mădălina şi iubitul ei au mers în Sfântu Gheorghe, împreună cu mai mulţi prieteni, la o petrecere. La un moment dat, din cauza unei ploi puternice, Mădălina Neculai şi iubitul ei s-au adăpostit într-o cabană de pe malul Dunării, iar pentru că era frig, iubitul fetei a decis să facă focul.
Pentru a înteţi focul, tânărul a luat un bidon în care credea că se află motorină şi l-a aruncat pe foc, însă în interior se afla benzină, astfel că flăcările au cuprins, în scurt timp, întreaga cabană, iar Mădălina a fost prinsă în interior, suferind arsuri cumplite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News