Conflict sângeros într-un club din Suceava. Un handbalist de 18 ani s-a ales cu gâtul tăiat, după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a încercat să aplaneze un conflict spontan între atacator și o altă persoană. Tânărul a fost operat de urgență, în prezent starea sa fiind stabilă.
Incidentul a avut loc într-un club, recunoscut, se pare, pentru astfel de conflicte, acesta fiind chiar închis timp de trei luni în acest an, din cauza unor evenimente neplăcute în noaptea de Paște.
Înainte de miezul nopții de sâmbătă spre duminică, tânărul handbalist a încercat să aplaneze conflictul între atacatorsul său și un alt client al localului, moment în care s-a trezit cu gâtul tăiat. Tânărul a fos transportat de urgență la spital unde medicii l-au băgat direct în sala de operaţie pentru că sângera abundent şi viaţa îi era pusă în pericol. În prezent, starea sa este stabilă.
În timpul altercației, un alt bărbat a fost lovit, dar leziunile suferite nu au necesitat internarea sa în spital. Scandalul se pare că a fost cauzat de un conflict spontan între două grupuri de clienţi aflaţi în club.
Agresorul a reușit să fugă din club înainte de sosirea anchetatorilor, care au recoltat probe și au dus mai mulți martori la audieri. Duminică dimineață, atacatorul a fost prins de poliție
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, agresorul din club este un bărbat de 30 de ani din localitatea Şcheia, care a fost identificat şi prins de poliţişti duminică dimineaţă. Potrivit reprezentantului IPJ Suceava, bărbatul a fost ridicat de acasă şi dus la audieri în prezenţa procurorului de caz, informează România TV. În funcţie de detaliile care vor apărea în cursul anchetei, acesta ar putea fi pus sub acuzare fie pentru vătămare corporală gravă, fie pentru tentativă la omor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit