Data publicării:
Tânăr din Bucureşti, înjunghiat după un meci de fotbal în parc
Un adolescent de 16 ani este suspectat că a înjunghiat un alt tânăr, de 17 ani, în Parcul Plumbuita din sectorul 2 al Capitalei, fiindu-i deschis dosar penal pentru loviri şi alte violenţe. Totul a pornit de la o ceartă pe terenul de fotbal.
"La data de 23 iulie a.c., în jurul orelor 21:10 poliţişti din cadrul D.G.P.M.B au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un tânăr ar fi fost înjunghiat de o persoană necunoscută pe un teren de fotbal dintr-un parc din sectorul 2. La faţa locului au sosit poliţişti din cadrul Sectiei 7 care, la scurt timp, au identificat şi prins un tânăr, de 16 ani bănuit că ar fi săvârşit fapta, acesta fiind condus la sediul subunităţii pentru audieri", anunţă Poliţia Capitalei, conform romaniatv.net.
Scenele de groază au avut loc în parcul Plumbuita din sectorul 2 al Capitalei. Mai mulţi prieteni jucau fotbal pe terenul din parc, iar după câteva replici dure între băiat şi un alt minor, tânărul de 16 ani a scos un briceag şi l-a înjunghiat în abdomen şi pe braţe pe băiat.
Agresorul, reţinut
Potrivit polițiștilor, bănuit că ar fi săvârșit fapta este un alt adolescent, în vârstă de 16 ani, care a fost condus la secție pentru audieri. Ulterior, adolescentul a fost reținut și urmează să fie prezentat magistraților cu propunerile legale.
„Victima, un tânăr de 17 ani, a fost transportată la o unitate spitalicească pentru îngrijiri. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe, cercetările fiind continuate de polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, a precizat Poliția Capitalei, citată de Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News