Data publicării:

Tânăr, de 25 de ani, găsit decedat în albia râului Moldova

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un tânăr, de 25 de ani, din Roman a fost găsit decedat în albia râului Moldova. Băiatul era dat dispărut din data de 20 august. 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Roman, au fost sesizați cu privire la faptul că în albia râului Moldova, se află un cadavru.

Din cercetările efectuate de polițiști, împreună cu cei din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman, s-a procedat la scoaterea cadavrului pe malul râului, constatându-se că ar aparține unui tânăr, de aproximativ 25 de ani, ce era îmbrăcat cu un tricou negru, pantalon negru și încălțat cu adidași negri.

Procedând la compararea cu semnalmentele persoanelor dispărute, s-a constatat că, atât semnalmentele cât și articolele de vestimentație, corespund cu ale unui tânăr, de 25 de ani, din Roman, care a fost reclamat ca fiind dispărut din data de 20 august a.c.

Persoana decedată a fost transportată la Serviciul de Medicină Legală Roman, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzei decesului. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel