Tânăr care a provocat un accident mortal, în Ajun de Crăciun, prins în afara țării
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Individul care a fugit din țară, după ce a accidentat mortal un pieton, în luna decembrie 2019, a fost identificat.

Judecătoria Sectorului 5 a emis, joi, un mandat de arestare preventivă pentru 30 zile pe numele unui tânăr care a accidentat mortal o persoană pe trecerea de pietoni, pe 24 decembrie 2019, iar ulterior a fugit din ţară.

"În data de 12 februarie, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere - Biroul Accidente cu Autori Necunoscuţi, în colaborare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, respectiv poliţişti din cadrul Direcţiei Operaţiuni Speciale, au identificat un tânăr despre care exista presupunerea rezonabilă că a săvârşit infracţiunile de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor sau a procurorului", informează reprezentanţii Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Persoana bănuită de producerea accidentului a fost interceptată pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", la sosirea în România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel