Data publicării:

Talibanii interzic muzica în public. Cei care nu respectă regula vor fi pedepsiţi 

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Zabihullah Mujahid
Zabihullah Mujahid

Muzica în public va fi interzisă de talibani, a anunţat purtătorul de cuvânt al islamiştilor, Zabihullah Mujahid, într-un interviu pentru The New York Times.

„Muzica este interzisă în Islam”, a spus Zabihullah Mujahid, „dar sperăm că putem convinge oamenii să nu facă astfel de lucruri, în loc să îi pedepsim”.

Sub regimul taliban anterior, din anii '90, muzica şi filmele erau strict interzise, iar încălcarea acestor reguli era aspru pedepsită. Nu existau concerte, cinematografe sau programe TV. După ce militanţii au fost îndepărtaţi de la putere, scena muzicală a înflorit. Au avut loc concerte şi festivaluri şi a fost lansat Institutul Naţional de Muzică din Afganistan, potrivit  adevărul.ro.

De asemenea, a fost înfiinţată o orchestră exclusiv feminină care cânta în ţară şi în străinătate. În interviul acordat de purtătorul de cuvânt al talibanilor celor de la The New York Times, acesta a precizat că îngrijorările pentru siguranţa femeilor sunt „nefondate”.

Mujahid a spus că femeile nu vor trebui să rămână în casă sau să-şi acopere întotdeauna feţele, iar   cerinţa ca acestea să fie însoţite de un bărbat se aplică numai călătoriilor mai lungi de trei zile. El a mai spus că femeile vor putea în cele din urmă să se întoarcă la rutina lor zilnică. Acesta a oferit, de asemenea, asigurări afganilor care încearcă să părăsească ţara că li se va permite, spunând că celor cu documente de călătorie valabile nu li se va interzice intrarea în aeroport.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel