Talibanii amână revenirea fetelor la școală
Data publicării:
Autor: Andreea Ditcov
WhatsApp
Sursă foto: Pixabay (Army Amber)
Sursă foto: Pixabay (Army Amber)
Talibanii le-au interzis, încă o dată, fetelor din Afganistan, dreptul la educație. 

Talibanii le-au împiedicat pe fetele mai mari de clasa a 6-a din Afganistan să se întoarcă miercuri la școală. La doar câteva ore după ce școlile pentru fete trebuiau deschise, talibanii le-au ordonat să se închidă din nou. Adolescentelor din Afganistan li s-a refuzat în prezent dreptul la educație timp de 187 de zile, scrie CNN

Sub presiunea internațională crescândă, talibanii au spus inițial că școlile se vor deschide pentru toți elevii, inclusiv pentru fete, după Anul Nou afgan, care este sărbătorit pe 21 martie, cu condiția ca băieții și fetele să fie separați în școli diferite, ori prin diferite ore de învățare.

Uniforma, motivul pentru care fetelor li s-a interzis accesul la educație

Inițiativa părea că va avea loc, dar miercuri, fetelor mai mari de clasa a 6-a li s-a spus să rămână acasă până când se poate crea o uniformă școlară adecvată legii Sharia și obiceiurilor și culturii afgane, a raportat agenția de presă Bakhtar, condusă de talibani. 

Diplomații americani au spus că mișcarea talibanilor a fost „dezamăgitoare”.

Misiunea ONU din Afganistan a răspuns miercuri, postând pe Twitter că „deplânge” decizia talibanilor de a prelungi „interdicția pe termen nedeterminat pentru elevele de peste clasa a VI-a”.

ONU și SUA se declară dezamăgite

Ian McCary, șeful misiunii Ambasadei SUA la Kabul, care operează în prezent din Doha, s-a declarat „profund tulburat” de informațiile potrivit cărora fetelor nu li se permite să se întoarcă la școală, postând pe Twitter că știrea a fost „foarte dezamăgitoare și contrazice multe asigurări și declarații ale talibanilor. Toți tinerii afgani merită să fie educați”.

Îngrijorările sale au fost preluate de trimisul special al SUA pentru femeile afgane, fete și drepturile omului, Rina Amiri, care a spus că mișcarea „slăbește încrederea” în talibani și „slăbește și mai mult speranțele familiilor pentru un viitor mai bun pentru fiicele lor”.

Nu este prima dată când femeilor din Afganistan le este îngrădit acest drept. Talibanii au interzis anterior femeilor și fetelor dreptul la educație și muncă atunci când au fost la putere, între 1996 și 2001.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel