Viktor Orban a afirmat, sâmbătă, la Băile Tușnad, că amestecul popoarelor europene cu non-europeni a creat o „rasă mixtă” şi că acele ţări unde s-a întâmplat acest lucru "nu mai sunt naţiuni”. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că se aştepta la o reacţie imediată din partea şefului UDMR, Kelemen Hunor, şi că va exista o discuţie în Coaliţie cu privire la acest subiect.
Și nu a fost singura declarație controversată a lui Viktor Orban, tot el acuzând că tocmai NATO și UE susțin războiul.
"Declarația (despre acuzele aduse NATO şi UE că ar susţine războiul din Ucraina – n.r.) este incalificabilă. Pentru un om politic în anul 2022, să faci o astfel de declaraţie, cu atât mai neinspirată să fie pe teritoriul României. (...) Eu mă aşteptam de la domnul Kelemen Hunor să aibă o reacţie”, a declarat Marcel Ciolacu.
”Astfel de declarații nedorite nu își au locul într-o Europă unde 27 de țări trăiesc în pace. De aici, din inima Ardealului, doresc să întăresc mesajul meu pentru toleranță, înțelepciune, solidaritate”, a spus joi Ciucă, aflat într-o vizită în județul Alba. Vezi AICI declarația completă.
"Să explice de ce nu a luat atitudine"
"Reacţia corectă este cea a domnului Marcel Ciolacu. Domnul prim-ministru are grijă de coaliție, ca în plină criză să nu dea foc Guvernului, că despre asta este vorba, deşi plecarea UDMR nu ar ştirbi cu aproape nimic majoritatea parlamentară actuală, majoritatea parlamentară confortabilă a PSD şi PNL. Dar corect este ceea ce a spus Marcel Ciolacu. Declaraţiile făcute la Tuşnad, condamnate de toată Europa - acelea cu faptul că ţările în care sunt mulţi etnici nu mai sunt naţiuni şi că Ungaria este naţiune că ea nu a primit migranţi - sunt împotriva valorilor fundamentale ale UE. Venirea domnului viceprim-ministru Kelemen Hunor în Parlament este o necesitate, să explice de ce nu a luat atitudine. Coaliţia nu se va rupe, ceea ce în final nu este rău, fiindcă UDMR trebuie să rămână la guvernare, însă liderii săi trebuie să aibă grijă unde se duc şi ce fac", a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3.
Și Paul Stănescu a comentat acest subiect.
„Întinde-te doar cât îți permite pătura”, spune un proverb de origine maghiară. În mod normal, acesta ar trebui să fie cunoscut și de către liderii maghiari, care vin an de an în România, pentru a participa la diferite evenimente organizate la Băile Tușnad. Doar că, în ultima perioadă, și mai ales în aceste zile, înțelepciunea proverbială maghiară a cam lipsit din tipul de comportament politic pe care ar trebui să-l aibă aceștia când sunt oaspeți pe teritoriul unui alt stat.
Voi fi foarte clar și tranșant în privința comunicării politice naționaliste din zilele acestea ale liderilor unguri: România nu este o trambulină pentru mesajele antieuropene și proruse, nici ale premierului Viktor Orban, nici ale membrilor guvernului ungar. Dacă aceștia doresc să critice acțiunile comune ale UE și NATO și să facă previziuni legate de agresiunea la care este supusă Ucraina din partea Rusiei, atunci să o facă de pe teritoriul Ungariei, unde au libertatea de a spune ce vor. În interiorul unui alt stat, astfel de mesaje sunt inadecvate.
Nu avem nevoie ca acestea să se amestece toxic, în spațiul public românesc, cu angajamentele și pozițiile noastre clare în favoarea consolidării și susținerii proiectului european. Să spui că UE a pierdut războiul este absolut inutil, superficial și necredibil, mai ales când vorbești de pe poziția complicată de stat izolat politic în UE. Înțelepciunea proverbială maghiară poate fi utilă, dar cea politică lasă de dorit", a spus Paul Stănescu. Citește mai departe>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.Citește articolele cu aceleași etichete:
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță