Data publicării:

Tabloul rar ''Te Bourao (II)'' de Gauguin, pictat în perioada tahitiană, scos la licitaţie în decembrie, la Paris

Autor: DCNews Team | Categorie: Cultura
WhatsApp

Tabloul ''Te Bourao (II)'', care înfăţişează un peisaj vegetal în tonuri verzi, albastre şi mov, una dintre rarele creaţii din perioada tahitiană a pictorului Paul Gauguin aflate încă în posesia unui colecţionar privat, va fi scos la vânzare în cadrul unei licitaţii ce va fi organizată în luna decembrie de casa Artcurial din Paris, potrivit AFP.

Cu o valoare estimată între 5 milioane şi 7 milioane de euro, această lucrare - ulei pe pânză -, realizată în 1897, face parte dintr-un ciclu de nouă tablouri create în Tahiti, pe care Paul Gauguin (1848-1903) le-a trimis apoi la Paris pentru a fi incluse într-o expoziţie la Galeria Ambroise Vollard, al cărei succes a fost limitat. Printre acestea, se află şi opera sa testament, D'ou venons-nous? Que sommes-nous? Ou allons-nous?, expusă la Muzeul de Arte Frumoase din Boston. Mai puţin metafizic, la o primă vedere, decât celebrul tablou menţionat anterior, Te Bourao (II) (Arbore în limba tahitiană, n.r.) nu reprezintă o nouă scenă din viaţa tahitiană atât de dragă pictorului francez, care s-a refugiat, în ultima perioadă a vieţii sale, pe Insulele Marchize şi Tahiti.

'Ceea ce descrie poate fi foarte figurativ şi, în acelaşi timp, complet abstract', a subliniat Bruno Jaubert, directorul departamentului de artă impresionistă şi modernă din cadrul casei Artcurial. În viziunea lui Paul Gauguin, prezenţa călăreţului care pleacă este asemenea prezenţei omului pe Pământ. Ceea ce rămâne este însăşi natura. Evocare probabilă a unui paradis pierdut cu natură virgină şi o prezenţă foarte limitată a Omului, Te Bourao (II)' este ultimul tablou din acest ciclu aflat încă într-o colecţie particulară, chir dacă, în aceşti ultimi ani, a fost adeseori împrumutat şi expus în diverse muzee ale lumii.

A fost expus la Muzeul Metropolitan (MET) din New York, din 2007 până în 2017. Anterior, tabloul a avut o istorie destul de liniară: Ambroise Vollard, comerciant de artă francez, l-a conservat, apoi l-a expus la Salonul de Toamnă din 1906, sub titlul Paysage bleu.

După moartea lui Ambroise Vollard, Te Bourao (II) a revenit moştenitorilor lui, care l-au revândut în 1995 proprietarului actual, care l-a pus acum în vânzare. Vânzarea acestui tablou este un eveniment în sine, întrucât descoperirea unui tablou pictat de Paul Gauguin şi datând din acea perioadă a creaţiei sale artistice, cea mai căutată de colecţionari şi muzee, nu se întâmplă foarte frecvent, mai ales în cazul unei opere aflate în stare bună de conservare.

Cea mai recentă vânzare pe piaţa de artă franceză a unui tablou din acea perioadă a avut loc în urmă cu 22 de ani, au precizat reprezentanţii casei Artcurial. Celelalte opt tablouri din acest ciclu sunt expuse în muzee din lumea întreagă, precum Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, Barber Institute din Birmingham şi Muzeul Orsay din Paris. Vânzarea la licitaţie a tabloului Te Bourao (II), care va fi expus pentru public în perioada 4-9 octombrie, va avea loc pe 3 decembrie, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel