Data actualizării:
Data publicării:

Tablou Picasso, găsit la Tulcea, farsă colosală

Autor: Cătălina Burghelea
WhatsApp

O scriitoare de origine română afirma că, în urma unei scrisori anonime, ar fi găsit una dintre pânzele furate de nişte români, în 2012 din Muzeul Kunsthal din Rotterdam, Cap de arlechin, a lui Picasso. Ulterior s-a descoperit că a fost o farsă pusă la punct de o companie de teatru din Belgia, care a încercat să-şi promoveze ultima piesă.

Firul întregii povești

Producătorii belgieni ar fi îngropat la sfârşitul lunii o copie a picturii „Tête dArlequin" în apropiere de Tulcea, după care au trimis şase scrisori anonime, trei în România şi trei în Olanda, care citează televiziunea de stat olandeză. Dintre cele şase scrisori, doar Mira Feticu a căzut în capcană şi a mers în căutarea tabloului, care în urmă cu şapte ani era furat alături de alte capodopere dintr-un muzeu din Rotterdam.

Producătorii de teatru şi-ar fi anunţat printr-un e-mail toate persoanele la care au ajuns scrisorile în care au explicat că farsa este inspirată din piesa de teatru „Copia adevărată", care a avut premiera joi, la Anvers. Potrivit televiziunii belgiene, personajul principal al piesei este un falsificator de tablouri.

Ce au declarat polițiștii

Potrivit poliţiştilor, sâmbătă seară, două persoane de cetăţenie olandeză, s-au prezentat la Amabasada Olandei din Bucureşti, cu un tablou despre care au afirmat că l-au găsit îngropat, în judeţul Tulcea, ca urmare a informaţiilor cuprinse într-o scrisoare anomină pe care au primit-o.

"Ataşatul de afaceri interne din cadrul Ambasadei Olandei a anunţat autorităţile române, iar, la acest moment, o echipă formată din procurori D.I.I.C.O.T. şi poliţişti ai Direcţiei de Investigaţii Criminale - I.G.P.R. efectuează cercetări, pentru lămurirea tuturor aspectelor (audierea persoanelor, cercetarea locului în care au afirmat cele două persoane că au găsit tabloul, expertize criminalistice)", preciza Poliţia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel