Data publicării:

Tabăra folk de la Calafat se va muta pentru o zi “acasă” la Dinescu

Autor: ana | Categorie: Arhiva
WhatsApp
tabara-folk-de-la-calafat
tabara-folk-de-la-calafat

Cel mai important eveniment cultural din orașul de pe malul Dunării, Calafat, tabăra folk de la Calafat a ajuns la cea de a 16-a ediție la activ. După o serie de evenimente care se vor desfășura la Calafat și la Vidin, tabăra folk se va muta pentru o zi la Cetate, “acasă” la Mircea Dinescu.

Tabăra folk de la Calafat, devenită internațională prin participarea artiștilor din Bulgaria și Serbia, este, fără îndoială, unul din cele mai longevive evenimente folk din România.

Ediția 2013 se anunță deja una extrem de bogată, atât ca nume prezente în tabără, dar și din punctul de vedere al evenimentelor ce vor avea loc. Dacă în perioada 1-5 august evenimentele se vor desfășura în Calafat, pe 6 august are deplasarea la Vidin, în Bulgaria, iar pe 7 august întreaga suflare a taberei se mută la Cetate, “acasă” la Mircea Dinescu.

Nu vor lipsi lansările de albume, Nicu Alifantis a anunțat deja pe pagina personală de facebook că va lansa pe 6 august albumul Mozaic la Calafat și probabil și ceilalți artiști care au scos album îm acest an vor fi disponibili pentru autografe pe albumele apărute în acest an (Vasile Mardare și la Adi Bezna).

Măcar pentru o seară de spectacol, eforturile lui Dan Vană merită cu vârf și îndesat un public cald și iubitor de muzică folk. Manifestarea este susținută de către primăria municipiului Calafat.

Pentru prima dată în istoria sa, spectacolele se vor desfășura chiar pe malul Dunării în portul Calafat într-un cadru natural deosebit care are și o vedere excelentă către podul Calafat - Vidin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel