Data publicării:

Sute de turiști de pe o insulă grecească, evacuați din cauza incendiilor

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sute de turiști de pe o insulă grecească, evacuați din cauza incendiilor / Foto: Pixabay, de Wi Pa
Sute de turiști de pe o insulă grecească, evacuați din cauza incendiilor / Foto: Pixabay, de Wi Pa

Sute de turiști de pe o insulă grecească au fost evacuați din cauza extinderii incendiilor de vegetație.

Incendiile de vegetație fac prăpăd în Grecia. Pompierii luptau duminică să aducă sub control trei incendii forestiere puternice în nordul, sudul şi estul ţării, pe fondul temerilor referitoare la declanşarea unor alte incendii din cauza valului de caniculă care s-a abătut asupra ţării, informează Agerpres, citând AFP.

Sute de turiști de pe insula Lesbos au fost evacuați



Pe insula Lesbos, incendiul declanşat sâmbătă, care a dus la evacuarea a sute de turişti şi de localnici din staţiunea balneară Vatera, continua să facă ravagii, potrivit pompierilor.

Cel puţin patru case au fost distruse, potrivit postului public de televiziune ERT.

De sâmbătă, Grecia se confruntă cu un val de caniculă preconizat să dureze zece zile şi care ar putea aduce în anumite regiuni temperaturi de 42 de grade Celsius, existând temeri cu privire la declanşarea altor incendii.

Incendiu violent în Parcul Naţional Dadia



În partea de nord a ţării, pompierii, asistaţi de voluntari, continuă să lupte, pentru a patra zi consecutiv, împotriva unui incendiu violent în Parcul Naţional Dadia, cel mai mare sit Natura 2000 din Grecia, renumit pentru colonia de vulturi care îşi are habitatul aici.

Incendiul, excepţional de dificil de adus sub control, potrivit purtătorului de cuvânt al pompierilor, Yiannis Artopoios, a forţat autorităţile să evacueze localitatea Dadia sâmbătă seară.

În Peloponez, localitatea Chrysokelaria a trebuit evacuată sâmbătă seară din cauza unui incendiu declanşat în apropiere de Koroni, pe care pompierii încercau să-l stingă duminică.

Unii greci au fost nevoiți să-și părăsească locuințele



Miercuri, un incendiu forestier declanşat într-o regiune muntoasă din apropiere de Atena a avariat case şi a forţat mai multe persoane să-şi părăsească locuinţele. Incendiul a izbucnit la câţiva kilometri de localitatea costieră Mati, unde, în 2018, a avut loc cea mai gravă catastrofă provocată de un incendiu forestier în Grecia, în urma căreia 102 persoane şi-au pierdut viaţa.

Multiplicarea fenomenelor meteorologice extreme este o consecinţă directă a încălzirii globale, sunt de părere oamenii de ştiinţă, potrivit cărora emisiile de gaze cu efect de seră le sporesc intensitatea, durata şi frecvenţa.

Anul trecut, un val de caniculă şi de incendii de vegetaţie a distrus 103.000 hectare şi a dus la moartea a trei persoane în Grecia. Reamintim că ieri, Ministerul Afacerilor Externe al României a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau care intenţionează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul local de Meteorologie a emis o prognoză de caniculă, cu temperaturi de până la 40-42 de grade Celsius, pentru întreg teritoriul Greciei, începând cu ziua de sâmbătă. Vezi mai mult AICI.

Prahova: Incendiu pe munte în zona Piatra Arsă

Un incendiu a izbucnit, duminică, pe munte, în zona Piatra Arsă, suprafaţa afectată fiind încă necunoscută, conform datelor furnizate de autorităţi, transmite Agerpres.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, este vorba despre un incendiu de vegetaţie/lăstăriş, iar la faţa locului se deplasează un echipaj de stingere.

Serviciul Salvamont Buşteni precizează că ar fi vorba despre un incendiu de pădure produs deasupra carierei Piatra Arsa, între Sinaia şi Buşteni. Echipajele încă nu au ajuns la faţa locului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel